marți, 6 octombrie 2009

Vitamina U

Vitamina U

Este una dintre cele mai putin cunoscute vitamine. Se pare ca detine un rol important in vindecarea ulcerului, insa opiniile specialistilor difera in aceasta privinta. Se gaseste in varza cruda (se distruge prin fierbere) si, din cercetarile existente s-a stabilit ca are rol important in vindecarea afectiunilor de stomac (ulcer).
Atentie - sucul de varza crud, folosit ca pansament gastric, poate avea, in folosire indelungata efecte toxice hepatice !

Vitamina P – citrine

Vitamina P – citrine

Vitamina P face parte din grupul flavonelor, colorate in galben, si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand si rol de economisire a acesteia. A fost evidentiata prima data in stratul alb al cojii fructelor citrice, unde se afla de circa 10 ori mai multa vitamina P decat in sucul respectivelor fructe.
Fructele cele mai bogate in vitamina P sunt: citricele (indeosebi lamaile), prunele, caisele, visinele (43-92mg/100g), ciresele (20mg/100g), macesele, coacazele negre, catina alba, zmeura, afinele, paducelul, merele, strugurii. In nuci se gaseste ca urme. Multa vitamina P se gaseste in hrisca, din care se extrage industrial.
EFECTELE VITAMINEI E
Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice ale tesuturilor si in mentinerea permeabilitatii vaselor capilare, de unde si denumirea de factor de permeabilitate capilara. Asociata cu vitamina C, are un deosebit rol antiinfectios. Vitamina P modereaza sangerarile in echimoze (vanatai) si sangerarea gingiilor, are efecte antiinflamatorii, antiscleroase, antitumorale si de economisire a vitaminei C. Impreuna cu vitamina C, se foloseste preventiv contra gripei. Este lipsita total de toxicitate, iar excesul se elimina rapid din organism, prin urina si transpiratie. Vitamina P intervine in ameliorarea suferintei retinei in diabet, influenteaza cresterea continutului de calciu in sange, protejeaza organismul de efecte secundare ale razelor X. Totodata, ea mai intervine in functionarea glandelor endocrine (tiroida, suprarenare, gonade).
DEFICITUL DE VITAMINA P
Carenta de vitamina P mareste fragilitatea capilara si scade rezistenta organismului la hepatita, nefrita si diabet. Aceasta carenta se combate cu suc de lamaie si alte citrice, suc de catina alba, de coacaze negre, macese, caise, struguri si alte fructe bogate in vitamina P.
STIATI CA:
• Bufeurile cauzate de menopauza pot fi atenuate de un supliment de bioflavonoide insotit de vitamina D.
• Daca va sangereaza des gingiile cand va spalati pe dinti, asigurati-va ca nu aveti un deficit de rutina si hesperidina.
• Persoanele a caror piele se invineteste usor in urma unor lovituri isi pot ameliora acest neajuns adaugand, la un supliment de vitamina C, bioflavonoidem rutina si hesperidina.

Vitamina K

Vitamina K

Vitamina K a fost descoperita intamplator de catre un cercetator danez, Henrik Dam, in urma unor cercetari din 1920 privind rolul colesterolului in dieta. S-a observat ca dieta saraca in colesterol administrata unor pui timp de mai multe saptamani determina hemoragii, in timp ce suplimentarea dietei cu colesterol purificat nu aduce nici un beneficiu. S-a ajuns la concluzia ca in dieta trebuie sa mai fie prezent un factor, acesta o data extras fiind denumit vitamina coagularii. Cercetarile au fost prezentate intr-o revista germana, de unde si denumirea din limba germana de Vitamina K (Koagulationvitamin). Mult timp, vitamina K a dus o existenta modesta, de Cenusareasa: putini oameni de stiinta au fost dispusi sa se ocupe de ea cu seriozitate. Unica proprietate notabila a acestei vitamine parea sa fie aceea de a impiedica tulburarile de coagulare a sangelui. Mai nou, vitamina K a inceput sa-si dezvaluie
insa virtutile ascunse, trezind interesul si cucerind simpatia biochimistilor si a cercetatorilor care studiaza procesele. Se descopera insusiri tot mai uimitoare si mai benefice ale vitaminei K.
Abia de la inceputul anilor '90, datorita unei aparaturi performante, cu ajutorul careia se putea urmari cu precizie actiunea acestei vitamine interesante, fiziologii au constatat ca vitamina K joaca un rol insemnat in metabolism la nivelul oaselor, al tesutului conjunctiv si in functionarea rinichilor. In plamani si in inima s-a evidentiat prezenta unor proteine importante, care nu pot fi sintetizate decat cu participarea vitaminei K.
Este implicata in procesul de mineralizare osoasa (reactiile de mineralizare in care substanta secretata de celulele osoase este implicata, osteocalcina, necesita la un moment dat prezenta vitaminei K). Se presupune ca ar fi implicata si in procesul de crestere celulara, prezenta sa fiind necesara sintezei unei proteine implicate in acest proces. In absenta vitaminei K, toate proteinele implicate in procesele mai sus-mentionate nu pot deveni active din punct de vedere biologic.
DEFICITUL DE VITAMINA K
Primele semne ce avertizeaza in legatura cu o carenta de vitamina K pot fi: deranjamentele intestinale; sangerarea persistenta a ranilor, cicatrizarea lor defectuoasa si foarte lenta; hemoragiile nazale; senzatia de oboseala; problemele ciclului menstrual. Nou-nascutii prezinta un risc ridicat, deoarece nu au inca bacteriile necesare producerii vitaminei K. Din acest motiv, si pentru ca laptele matern nu contine o cantitate suficienta, li se administreaza sistematic o doza de vitamina K dupa nastere. Hemoragiile repetate din cauza lipsei vitaminei K pot duce la anemie.
EXCESUL DE VITAMINA K
Hipervitaminoza este aproape imposibila, de asemenea si intoxicarea. La doze exagerat de mari, pot aparea reactii alergice.
SURSE DE VITAMINA K
Vitamina K este fie preluata din alimente, fie produsa chiar de bacteriile din flora noastra intestinala. O gasim in special in legumele cu frunze verzi, respectiv in salata. Alte surse bune sunt laptele, iaurtul, galbenusul de ou sau untura de peste.
STIATI CA:
• antibioticele ataca flora intestinala producatoare de vitamina K; pentru refacerea acesteia, se recomanda consumul de iaurt;
• persoanele ce folosesc anticoagulante pentru a preveni infarctul, accidentele cerebrale si vasculare nu trebuie sa ia suplimentar vitamina K;
• persoanelor ce au hemoragii nazale le este recomandat consumul de alimente bogate in vitamina K.

Vitamina E – tocoferolul

Vitamina E – tocoferolul

Te-ai intrebat vreodata de ce rancezeste untul lasat la soare? Are legatura cu radicalii liberi formati la suprafata lui. Tot asa, grasimile din corpul nostru ar rancezi in lipsa vitaminei E. N-avem cum sa evitam radicalii liberi. Ii elibereaza propriile noastre mitocondrii in metabolismul oxigenului sau leucocitele noastre in lupta cu bacteriile, virusi sau alti intrusi. In afara de asta, suntem permanent expusi la radicalii liberi datorati poluarii sau fumului de tigara. Organismul produce enzime care sa-i anihileze dar de cele mai multe ori nu fac fata. Iata de ce e necesar sa consumam alimente care contin vitaminele C, A si E. Radicalii liberi (numiti asa datorita unui electron liber care ii face extrem de instabili si de “nervosi”) au o preferinta catre distrugerea lipidelor, proteinelor si ADN-ului celular. Ori, daca e atacat ADN-ul, data viitoare cand celula se multiplica o va face cu un ADN un pic sifonat… Iata cum
apar primele riduri! Daca lucrurile devin grave, se poate ajunge pana la malformatii genetice sau cancer.
Vitamina E este de fapt numele generic dat unei clase intregi de compusi numiti tocoferoli. Are aspectul unui ulei vascos, insolubil in apa, dar solubil in ulei si solventi organici. Se stocheaza in tesutul adipos si ficat, dar si in hipofiza, suprarenale, ovare/testicule, muschi si inima. Spre deosebire de celelalte vitamine liposolubile, vitamina E ramane putin timp in corp (se elimina pe cale intestinala, prin bila).
EFECTELE VITAMINEI E
Incetineste procesul de imbatranire celulara si contribuie la regenerarea lor, de aceea e recomandata in perioada de convalescenta. Diminueaza, de asemeni, sindromul premenstrual. Are rol de protectie la nivelul vaselor capilare si e factor anti-coagulant. Previne, impreuna cu vitamina A, ateroscleroza. Protejeaza celulele nervoase diminuand de patru ori riscul de Parkinson si e eficienta in tratarea epilepsiei. S-a descoperit ca e si un antiinflamator natural. In cazul efortului fizic intens reduce (alaturi de vitamina C) efectele nocive ale consumului marit de oxigen. Asa ca daca faci sport e indispensabila, si cu atat mai mult daca e sport la inaltime (alpinism sau ski).
DEFICITUL DE VITAMINA E
Lipsa ei se resfrange in special asupra functiei de reproducere si poate duce pana la sterilitate (atat pentru femei cat si pentru barbati) sau la avort spontan. De aceea e recomandata marirea dozei in cazul maternitatii sau menopauzei. Carenta in vitamina E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice (anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare (miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat aportul zilnic recomandat).
SURSE DE VITAMINA E
Moleculele vitaminei E au ceva comun cu fulgii de zapada: nu gasesti doua identice! Asa cum nici structura cristalina a fulgilor nu se repeta, nici aranjamentul de hidrogen cu oxigen si cu carbon din vitamina E nu va fi niciodata acelasi. Vitamina E de sinteza, produsa industrial, are moleculele identice. Deci, nu are cum sa egaleze performantele celei naturale, la fel cum o papusa nu poate tine locul unui copil adevarat. Asa ca nu te grabi spre prima farmacie. Caut-o mai bine la tine in bucatarie. O gasesti in cantitate mare in uleiuri nerafinate, presate la rece, in germeni de grau (31,06 mg/ 100 g), in porumb. In faina alba continutul de vitamina e cu 80% mai scazut decat in cea integrala. Doze mari de vitamina E gasesti in fructele de tip nuca: alune de padure (26,10/ 100g produs), migdale dulci (25,89 mg/ 100 g), arahide (10,03 mg/ 100 g), fistic (5,20 mg/ 100 g), nuci (1,90 mg/ 100 g). Mananca si macese, afine, piersici, prune, patrunjel verde, dovleac, ardei iute, ca sa le enumeram doar pe cele mai bogate in tocoferoli.
STIATI CA:
• tratamentele chimice la care sunt supuse uleiurile vegetale, le reduc continutul de vitamina E;
• vitamina E constituie obiectul unei controverse: din vechime este considerata un afrodiziac, remediu antisterilitate, dar unele studii recente contrazic aceasta ipoteza, considerand ca este valabila in cazul animalelor, nu si al fiintelor umane;
• fierul nu trebuie luat simultan cu vitamina E; este necesara o pauza de 8 ore intre administrarea celor doua;
• vitamina E este necesara in cazul folosirii medicamentelor anticonvulsive, a anumitor antibiotice sau hipercolesterolemiante.

Vitamina D – calciferol

Vitamina D – calciferol

Diferita fata de celelalte vitamine, considerata mai degraba hormon, moleculele sale sunt mesagerii soarelui la nivelul epidermei. Dar cea mai importanta minune a ei este asimilarea calciului din oase si dinti. Iarna, cand soarele nu e mereu la vedere pe cer, e cazul sa ne umplem farfuria cu vitamina D.
Este indispensabila pentru asimilarea calciului din intestin si pentru inglobarea sarurilor de calciu in structura oaselor si a dintilor. Organismul nostru produce singur vitamina D, insa nu in intestin, ca pe alte vitamine, ci in piele. Acest proces incepe chiar de dimineata, la trezire, cand celulele pielii asteapta nerabdatoare lumina si primele raze ale soarelui. Dar in acelasi timp, vitamina se asimileaza si prin peretii intestinului din hrana ingerata.
DEFICITUL DE VITAMINA D
Cand exageram mancand numai carnati picanti cu cartofi prajiti, gulas din conserve sau prajituri, concentratia de calciu din sange scade. Daca va cobora la o valoare prea mica, intram in zona de alarma, pentru ca am deveni incapabili sa ne miscam muschii, inima ar inceta sa bata si am muri. Vitamina D are grija ca pierderea de calciu din oase sa fie compensata. Daca insa din hrana noastra lipseste calciul, el va fi in continuare permanent retras din oase, pentru a-i mentine procentul prezent in sange la un anumit nivel. Aceasta duce la osteoporoza (rarefierea tesutului osos). Cand lipseste si vitamina D, se ajunge la osteomalacie (degenerarea scheletului prin decalcifiere) sau, in cazul copiilor, la rahitism. Persoanele ce depasesc o anumita varsta, la cea mai neinsemnata cazatura sau lovitura, pot suferi fracturi grave. Capacitatea organismului lor de a produce vitamina D sau de a o asimila din alimente este foarte scazuta. In absenta vitaminei D, atat calciul, cat si fosforul nu se asimileaza satisfacator.
Vitamina D este liposolubila, din care cauza poate fi depozitata in organism. De aceea, nu e recomandabil s-o cumparam de la farmacie si sa ne-o administram necontrolat.
EXCESUL DE VITAMINA D
Dozele ce depasesc 250 mg/zi pot provoca intoxicatii: lasand la o parte faptul ca vitamina insasi, aflata in concentratii inalte in sange sau tesuturi, poate deveni toxica, se ajunge la hipercalcemie, adica la un nivel prea ridicat al calciului in sange. Atunci, calciul excedentar isi alege un tesut moale, cum ar fi rinichii, inima, plamanii sau vasele de sange si se depune acolo. Una dintre cele mai neplacute urmari posibile este ateroscleroza. O ratie de 50 mg este suficienta pentru a declansa senzatia de oboseala, de sete, nevoia de a urina, voma, constipatie, anorexie.
SURSE DE VITAMINA D
Necesarul poate fi acoperit fara dificultate cu peste (heringi, sardine, macrouri, pastravi), ficat, unt, lapte, branza si oua. Vegetalele nu contin aceasta vitamina. Spre deosebire de celelalte, vitamina D poate fi produsa de organism. De fapt, procesul de sinteza al vitaminei D existenta in epiderma este declansat de razele ultraviolete, fiind absorbita imediat de vasele sangvine.
STIATI CA:
• doza zilnica recomandata: 10-20 mg; ratia zilnica a femeilor insarcinate sau care alapteaza trebuie marita (20 mg).
• rezerve de vitamina D se pot face intr¬un mod simplu in timpul verii, prin expunere la soare (aproximativ 10 minute);
• persoanele care locuiesc in orasele poluate sau care lucreaza in timpul noptii, populatia tarilor nordice, trebuie sa satisfaca cerintele organismului luand suplimente de vitamina D;
• stocul de vitamina D se afla in special in ficat, dar si in masa musculara si in celulele adipoase;
• oamenii cu un procent redus de vitamina D in sange asimileaza mai rapid plumbul, care este o substanta toxica, sunt asadar mai putin protejati contra acestei intoxicari. La nivelul mucoasei intestinale, moleculele periculoase de plumb folosesc aceleasi cai de transport ca si vitamina D. De aceea, e important sa inghitim destul calciu, pentru ca zi de zi, competitia cu plumbul otravitor sa poata fi castigata.

Vitamina C - acid ascorbic

Vitamina C - acid ascorbic

Nevoia de a include plante proaspete sau carne cruda in alimentatie pentru a preveni bolile a fost cunoscuta inca din antichitate. In 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurentiu, a folosit cunostintele localnicilor pentru a salva vietile echipajului sau, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit mai tarziu, continea 50 mg de vitamina C la 100 grame.
Prima incercare de a crea o baza stiintifica pentru cauza scorbutului a fost facuta de un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. In timp ce se afla pe mare in mai 1747, Lind a aprovizionat cativa membri ai echipajului cu doua portocale si o lamaie pe zi, in plus fata de ratia zilnica, in timp ce ceilalti au continuat cu cidru, otet sau apa de mare, pe langa ratiile lor normale. In istoria stiintei, acesta este considerat a fi primul experiment controlat, cand s-au comparat rezultatele a doua populatii cu un factor aplicat doar uneia, restul fiind identici. Rezultatele aratau fara indoiala ca fructele citrice preveneau boala. Lind si-a transcris munca sa in cuvinte, iar in 1753, a publicat-o in Tratat asupra Scorbutului.
In 1907, Axel Holst si Theodor Frolich, doi biochimisti norvegieni, care studiau beriberi contractata la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiana, au vrut ca un mic mamifer de teste sa inlocuiasca porumbeii pe care ii folosisera. Au hranit porcusori de guinea cu hrana de test, care produsese beriberi la porumbei, si au fost surprinsi cand a aparut, in loc, scorbutul. Pana atunci, scorbtul nu fusese observat la nici un alt organism in afara de oameni, fiind considerat o boala exclusiv umana.
Irwin Stone a fost primul care a exploatat vitamina C pentru proprietatile ei de conservare si a obtinut patente pentru aceasta. A dezvoltat teoria conform careia vitamina C este un nutrient esential deficitar la oameni, ca rezultat al unei erori genetice, ceea ce a afectat intreaga rasa umana.
ROLUL VITAMINEI C
Vitamina C exista sub doua variante in organism: sub forma redusa, ca acid ascorbic, si forma oxidata, ca acid dehidroascorbic. Aceasta vitamina este absorbita de intestinul subtire, apoi este transportata de catre sange si concentrata la nivelul unor tesuturi. Organismul uman contine 1,5 g acid ascorbic, insa aceasta cantitate este insuficienta.
Vitamina C (acidul ascorbic) este una dintre cele mai folosite in intreaga lume iar popularitatea ei se datoreaza multiplelor sale implicatii in mentinerea sanatatii si capacitatii ei de a revigora organismul.Ea reprezinta un antioxidant de exceptie ce se implica hotarat in lupta cu radicalii liberi si contribuie activ la franarea proceselor degenerative din organism.
Vitamina C este esentiala pentru pastrarea sanatatii dintilor, gingiilor, oaselor si a vaselor de sange. Ea ajuta la vindecarea ranilor si a fracturilor, creste rezistenta la infectii si este necesara in sinteza colagenului. Cunoscuta sub denumirea de "nutrient esential al vietii", vitamina C ajuta la producerea de hormoni antistres (fiind eficienta persoanelor care au un program incarcat de lucru si fumatorilor.
Printre numeroasele beneficii oferite de vitamina C se mai regasesc : participarea la asimilarea de catre organism a fierului; marirea rezistentei vaselor sanguine ; participarea la transformarile chimice ale proteinelor, lipidelor si glucidelor, la formarea substantelor intercelulare ; diminuarea perioadelor de convalescenta; este eficienta in reducerea ritmului de opacifiere a cristalinului (indeosebi la persoanele varstnice); intarzie aparitia cataractei si-i reduce gravitatea cu cca 50%; impiedica depunerea grasimilor la nivelul ficatului si asigura functionarea normala a celulei hepatice; intervine in metabolismul carotenilor; protejeaza acidul folic; are actiune antialergica; este un bun laxativ natural; scade incidenta aparitiei de cheaguri in vasele sanguine; mareste gradul de absorbtie a fierului organic; reduce efectele unui numar mare de alergeni si asigura coeziunea celulelor proteice, marind astfel durata vietii.
CARENTA VITAMINEI C
Locuitorii marilor orase au nevoie de suplimente de vitamina C pentru ca monoxidul de carbon existent in aer este un puternic distrugator al acestei vitamine. Tutunul este un alt distrugator de vitamina C, fiecare tigara fumata distrugand 25-100 mg de vitamina C. Sunt multe medicamente care influenteaza negativ aportul de vitamina C in organism. Astfel se pot aminti aici siropurile de tuse, administrarea prelugita de antibiotice, antihistaminicele, anticonceptionalele orale sau corticosteroizii (cum ar fi prednisonul utilizat in artrite si alergii). Pana si banala aspirina folosita atat de des in cazul virozelor, sinuzitelor, durerilor reumatice sau bolilor de inima tripleaza viteza de eliminare a vitaminei C. Pe de alta parte un deficit de vitamina A poate si el determina pierderi de vitamina C . Stressul zilnic scade si el capacitatea de captare a acestei vitamine .
Ne dam seama de lipsa acestei vitamine din organism dupa urmatoarele indicii: pielea devine uscata si capata un aspect imbatranit; apar sangerari nazale si caderea parului; la nivelul membrelor apar dureri de articulatii si de oase; instalarea artrozei, gutei, dar si a insomniei; apare oboseala in organism.
Hipovitaminoza C se mai evidentiaza si prin urmatoarele simptome : incetinirea cresterii, tulburari in activitatea sistemului nervos si a celui muscular, diminuarea rezistentei organismului la infectii, aparitia hemoragiilor gingivale, respiratie greoaie, tahicardie, paradontoza, hipotensiune arteriala, acumularea de colesterol in organism (hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavara etc. In cazul hipovitaminozelor C severe, apare si afectiunea cunoscuta sub denumirea de scorbut ("boala marinarilor").
SURSE DE VITAMINA C
Necesarul de vitamina C pentru un adult sanatos este de 73 mg/zi. La femeile aflate in perioada de graviditate, acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alapteaza - de 50 mg/zi. Necesarul de vitamina C al copiilor este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, in functie de varsta. Sunt si autori care recomanda doze de vitamina C mai mici. Aportul de vitamina C trebuie marit pentru muncitorii care lucreaza in mediu cu plumb, benzen sau lacuri, precum si in cazul sportivilor, in perioadele de antrenament (pana la 200 mg/zi). De asemenea, necesarul este mai mare in unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, apoi in bolile infectioase, tuberculoza, ulcer gastric si ulcer duodenal, precum si la varstnici si la fumatori (fiecare tigara fumata distruge intre 25 si 100 mg) etc. Vitamina C este consumata mult mai repede in conditii de stres.
Fructele si legumele proaspete contin cele mai mari cantitati de vitamina C. Cine mananca fructe si legume de cinci ori pe zi nu are de ce sa se teama. Iarna insa, fructele si vitaminele ne ofera mai putina vitamina C, deoarece la prepararea lor - compoturi, sucuri, dulceturi - se pierde pana la 60% din acidul ascorbic. De aceea, toamna tarziu si iarna, cele mai indicate sunt citricele sau fructele si legumele congelate, care nu pierd decat 10-15% din cantitatea de vitamina C.
Vitamina C se gaseste mai mult in coaja fructelor cum este cazul marului. Printre cele mai importante alimente care sunt bogate in vitamina C se afla: ardeiul gras rosu, patrunjelul verde, mararul, coacazele.
Dupa numai doua-trei luni de pastrare, in majoritatea fructelor si legumelor, continutul in vitamina C scade la jumatate si continua sa scada pana la valori minime. In aceasta categoric de produse vegetale intra indeosebi cartofii si merele. Astfel, de la un continut initial in vitamina C de cea 25 mg/100 g, cartofii ajung la o cantitate de cea 5 mg/100 g, iar merele - de la 10 mg/100 g, la numai 1 mg/100 g. Fac exceptie fericita de la acest neajuns varza alba cruda si indeosebi cea murata.
Vitamina C este foarte usor solubila in apa. Din pacate, dintre toate vitaminele, vitamina C este cel mai usor distrusa la contactul cu diferiti factori de mediu. Astfel, ea este deosebit de sensibila la caldura, prin fierbere si prajire, de la caz la caz, putandu-se pierde 30 pana la 90% din continutul initial al alimentelor. De asemenea, e sensibila la lumina si la aer (oxigen). Prin decojirea fructelor se pierde 60% din vitamina C.
Pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, in perioada iarna-primavara, in afara consumului de varza, se recomanda ceaiurile de macese si cele din fructe de catina alba pulpele de macese si fructele de catina alba (conservate in miere), precum si pasta de macese, coacazele negre, frunzele de patrunjel, boiaua de ardei rosu dulce , sau suplimente nutritive ce contin extrase concentrate din aceste plante sau chiar vitamina C.

Vitamina B9 - acidul folic

Vitamina B9 - acidul folic

Vitamina B9, denumita si acid folic (provine din cuvantul latin folium - frunza), a fost izolata si sintetizata pentru prima data in 1945. Necesarul de vitamina B9 este asigurat prin alimentatie. In afara de legumele verzi, acidul folic se mai gaseste in porumb, ficat de pui si de vita.
Vitamina B9 din legumele verzi, in special cele de la care se consuma frunzele, ne protejeaza contra declinului cerebral, arata un studiu recent publicat in „American Journal of Clinical Nutrition". Administrarea regulata a vitaminei B9, cunoscuta si sub denumirea stiintifica de acid folic, poate intirzia imbatrinirea creierului cu aproape cinci ani.
ROLUL VITAMINEI B9
Vitamina B9 este un factor esential in formarea globulelor rosii si in metabolizarea proteinelor. In cazul femeilor gravide, rolul lui este primordial, mai ales in primele saptamini, deoarece carenta de acid folic atrage dupa sine riscuri in formarea sistemului nervos al fatului (spina bifida). Studii recente ale specialistilor suedezi arata ca vitamina B9 sporeste sansele viitoarelor mame de a avea gemeni. Cercetarile efectuate pe un lot de 2.500 de femei gravide carora li s-au administrat suplimente de vitamina B9 au demonstrat cresterea numarului de gemeni, de doua ori peste numarul normal.
Vitamina B9 participa la sinteza celulelor sanguine si nervoase. Acidul folic este un compus sintetic produs de plante, pe care organismul uman nu este in stare sa-l fabrice. Rolul lui este insa primordial in sinteza proteinelor si deci a tesuturilor. Vitamina B9 participa, de asemenea, la sinteza celulelor sanguine si nervoase.
Vitamina B9 din legumele verzi, in special cele de la care se consuma frunzele, ne protejeaza contra declinului cerebral, arata un studiu recent publicat in American Journal of Clinical Nutrition. Vitamina B9 participa la buna functionare a creierului. Ea intervine de fapt in sinteza mai multor neurotransmitatori, substante chimice care permit celulelor nervoase sa transmita mesaje. Astfel, memoria si celelalte functii cognitive vor fi in parametri normali cand aportul in vitamina B9 este suficient. De retinut ca, la persoanele in varsta, nivelul acidului folic este, in general, scazut. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca persoanele care au consumat zilnic cel putin 800 de micrograme de vitamina B9 au dat dovada de memorie buna si alte functii cognitive pe masura.
Acidul folic este recunoscut, de asemenea, pentru proprietatea de a reduce riscul de hipertensiune la femei, arata un studiu prezentat la Chicago cu prilejul Congresului Asociatiei Americane de Cardiologie. Studiul doctorului John Forman a demonstrat ca femeile tinere care au luat peste 800 de micrograme de acid folic zilnic au prezentat un risc de hipertensiune mai mic cu 29% in raport cu cele care au consumat mai putin de 200 de micrograme. La femeile mai in varsta, doza zilnica de 800 de micrograme de vitamina B9 reduce acest risc doar cu 13%.
Acidul folic poate reduce riscul de aparitie a maladiei Alzheimer, conform unui studiu realizat de o echipa de cercetatori americani si publicat in Archives of Neurology. Cercetatorii au explicat ca acidul folic este capabil sa distruga un aminoacid din singe, homocisteina, responsabila de aparitia acestei boli, dar au indicat ca este prematur sa se recomande administrarea regulata de vitamina B9.
CARENTA VITAMINEI B9
Carenta de acid folic este frecventa la persoanele care maninca putine legume si fructe sau la alcoolici. In cazul acestora din urma, regimul alimentar este adesea insuficient, iar alcoolul interfereaza cu metabolismul vitaminelor, ceea ce duce la scaderea cantitatii de acid folic.
Desi se gaseste in multe alimente, pot aparea carente mai ales la femeile insarcinate, la persoanele care folosesc medicamente precum contraceptive orale, aspirina, barbiturice, antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene (acidul folic nu este absorbit in intestin). Acidul folic poate fi distrus in timpul prepararii alimentelor. Simptomele carentei de vitamina B9: anemie, diaree, ulceratii intestinale, astenie, depresie.
SURSE DE VITAMINA B9
Aportul de acid folic este, in general, de 300 de micrograme pe zi. In cazul femeilor gravide si al celor care alapteaza, acest aport este ceva mai mare: 500 de micrograme pe zi. Alimentele care asigura un plus de vitamina B9 sunt legumele cu frunze verzi, cum ar fi salata sau spanacul. Necesitatile corpului nostru sunt pe deplin satisfacute printr¬o alimentatie echilibrata: legume verzi, sparanghel, spanac, varza, ca si porumb, morcov, fasole verde, caise, banane, portocale, mazare, rosii, grau, ou, ficat, migdale, lapte, branzeturi fermentate.
Vitamina B9 isi pierde proprietatile la caldura si in mediile acide sau alcaline. Aidoma plantelor si microorganismelor, flora bacteriana intestinala a organismului uman poate sintetiza vitamina B9.

Vitamina B7 – biotina

Vitamina B7 – biotina

Vitamina B7 exista pe de-o parte in alimentatie, in general in aceleasi alimente ca si celelalte vitamine din complexul B, insa o cantitate cu mult mai mare decat cea introdusa din exterior, prin hrana, este fabricata chiar de corpul nostru, cu ajutorul bacteriilor existente in intestin. Acest lucru este cu putinta numai atat timp cat flora intestinala, mica lume extrem de complicata si foarte sensibila a bacteriilor ce-si duc viata in intestinul nostru, nu este dereglata. Pentru a-si indeplini cu bine misiunea, microorganismele aflate in intestin, cu o lungime totala de aproximativ opt metri, au nevoie sa li se puna la dispozitie alimente sanatoase, care sa contina toate principiile nutritive. Cea mai marunta perturbare, cum ar fi un paharel de tarie, o lingurita de zahar sau o tableta de antibiotic poate tulbura semnificativ aceasta ordine, transformand-o in haos. Atunci nu mai
functioneaza perfect nici productia de biotina. De aceea biochimistii, cunoscatori ai secretelor metabolismului, nu se mira, constatand ca oamenilor care se hranesc gresit le cade parul.
Fiindca mucoasa intestinala are numeroase pliuri si prelungiri filiforme, suprafata ei totala echivaleaza cu aceea a unui teren de tenis. Pe ea traiesc cam un miliard de bacterii, care cantaresc toate la un loc in jur de un kilogram si jumatate si aduc o contributie aproape egala cu aceea a ficatului la metabolismul nostru. Flora intestinala sanatoasa reprezinta o fortificatie redutabila in calea germenilor patogeni. Totodata, ea produce vitamina B7 si furnizeaza mucoasei intestinului energia necesara.
ROLUL VITAMINEI B7
Vitamina B7 este indispensabila pentru constituirea glucozei, depozitata in ficat si in muschi. Hipoglicemia, concentratia prea scazuta a zaharului in sange, este din ce in ce mai raspandita in prezent, afectand aproape o persoana din doua. Neuronii nostri nu accepta decat glucoza, zaharul biologic din sange, ca unica hrana ce le furnizeaza energia. De aceea, nivelul zaharului din sange nu are voie sa scada sub o anumita valoare. Cel mai bine este ca aceasta sa se situeze intre 80 si 100 mg de glucoza la 100 ml de sange. La 60 mg, devenim nervosi, irascibili, anxiosi, obositi. La 40 mg ne chinuie, inca de cum deschidem ochii dimineata, intrebarea cum vom rezista pana la sfarsitul zilei. La o glicemie de 30 mg suntem incapabili sa facem fata provocarilor vietii cotidiene. Un mic conflict, in realitate inofensiv, simplul fapt de a fi contrazisi ne poate provoca o cadere nervoasa.
Biotina contine sulf, substanta pe care o transporta la celule, foarte necesara pentru intretinerea parului, unghiilor si pielii. Intrucat biotina controleaza activ metabolismul grasimilor si totodata este prezenta in celulele pielii si ale parului, ea influenteaza si continutul de grasime al pielii. In anul 1991, cercetatorii elvetieni au facut un experiment interesant: timp de noua luni, ei au administrat cate 25 miligrame de biotina zilnic unui grup de 32 de persoane cu unghii friabile. Rezultatul n-a fost catusi de putin surprinzator: la toti participantii grosimea unghiilor a crescut cu un sfert.
CARENTA VITAMINEI B7
Cei care se hranesc de preferinta cu conserve, carne grasa, carnati cu cartofi prajiti, prajituri, budinci sau fursecuri isi pot distruge flora intestinala in doar sase saptamani. Alcoolul, nicotina si abuzul de medicamente desavarsesc dezastrul. O flora intestinala distrusa se recunoaste fara gres dupa dereglarile digestive, ca diareea sau constipatia, scaunele cu miros greu, balonarile, mirosul neplacut al gurii, dar si dupa caderea parului si problemele pielii. Moleculele de biotina care mai ajung in sange, venind dintr-un asemenea intestin, pot fi cautate cu lupa.
Acolo unde vitamina lipseste, apare curand seboreea, o secretie anormal de abundenta a glandelor sebacee. Pielea, inclusiv cea a capului, se acopera cu prea multa grasime. Printre consecinte se numara caderea parului si matreata. Sulful are o functie de protectie pentru piele si par, de aceea carenta de B7 face ca pielea sa devina cenusie, iar parul sa-si piarda luciul. Unghiile incep si ele sa se rupa usor.
Multi nou-nascuti sufera din pricina deficitului de biotina. Fiziologii sunt chiar de parere ca si decesul subit, caruia ii cad victima unii sugari, are de-a face in mare masura cu o carenta de B7.
SURSE DE VITAMINA B7
Necesarul zilnic de biotina este de 200 - 300 micrograme pe zi. In cazul cand intestinul functioneaza normal, necesarul zilnic poate fi acoperit cu doar o cincime din cantitatile indicate mai sus. Vitamina B7 se gaseste in: ficat, galbenus de ou, nuci, arahide, sardine, migdale, ciuperci, orez brun, cereale integrale, spanac, crab, sunca, morcovi, rosii si branza de burduf. Ca suplimente ideale pentru o alimentatie sanatoasa pot fi recomandate: drojdia de bere, melasa, taratele si untura de peste.

Vitamina B6 – piridoxina

Vitamina B6 – piridoxina

Vitamina B6 este un compus solubil in apa care a fost descoperit in anii 1930, in timpul studiilor nutritionale facute pe sobolani. Vitamina a fost numita piridoxina pentru a indica similaritatea structurala cu piridina. Mai tarziu, s-a aratat ca vitamina B6 poate exista sub alte doua forme chimice putin diferite, numite piridoxal si piridoxamina. Toate cele trei forme ale vitaminei B6 sunt precursoare ale unui compus activat denumit piridoxal 5-fosfat (PLP), care joaca un rol vital drept cofactor in numeroase enzime esentiale in organismul uman.
Piridoxina indeplineste numeroase functii in organism si este vitala pentru mentinerea sanatatii. Este nevoie de prezenta ei pentru fabricarea a peste 100 enzime care intervin in metabolismul proteinelor. De asemenea, sistemul nervos si cel imunitar au nevoie de aceasta vitamina pentru a functiona eficient.
ROLUL VITAMINEI B6
Vitamina B6 este necesara in procesele metabolice ale proteinei si acizilor grasi vitali, in procesele de asimilare a amidonului de origine animala (glicogenul), in procesele de sinteza a substantelor chimice ce alimenteaza creierul si a hemoglobinei celulelor rosii ale sangelui. Contribuie la sinteza neurotransmitatorilor, molecule ce permit trecerea influxului nervos, esential in elaborarea gandirii, emotiilor, memoriei; previne dereglarea sistemului nervos. Participa la buna functionare a sistemului imunitar si protejeaza organismul de infectii.
Este vitamina cheie in sinteza proteinelor. Deoarece proteinele sunt necesare pentru aproape toate functiile organismului, lipsa acestei vitamine ar cauza prabusirea totala a organismului. Aportul crescut de proteine si activitatea fizica crescuta, cresc si necesarul de vitamina B6. De aceea, sportivii si persoanele care desfasoara munci fizice grele au nevoie de un aport crescut. Vitamina B6 este totodata si un stimulent muscular, un ocrotitor al pielii si un factor de crestere. Permite sintetizarea acizilor nucleici cu rol in intarzierea procesului de imbatranire si ajuta la eliminarea uscaciunii gurii si atenuarea problemelor urinare cauzate de antidepresivele triciclice. Vitamina B6 reduce spasmele musculare nocturne, carceii, amorteala mainilor si anumite forme de nevrite ale extremitatilor. Ajuta la reducerea crizelor de astm, limiteaza ateroscleroza si unele afectiuni ale miocardului si impiedica formarea matretii.
Este un diuretic natural si, conform observatiilor, in doze mari amelioreaza durerile migrenoase si simptomele neplacute care insotesc menstruatia (depresie, edeme, iritabilitate, dureri de san si de cap).
S-a constatat ca femeile care au consumat multe alimente bogate in vitamina B6 aveau un risc cu 34% mai mic de a suferi un cancer de colon, comparativ cu cele care au avut o dieta saraca in elementul respectiv.
CARENTA VITAMINEI B6
Hipovitaminoza B6 apare rar si duce la diferite tulburari nervoase (iritabilitate, labilitate psihica, slabiciune generala, greutate la mers etc.), precum si la aparitia unor boli de piele, la incaruntirea prematura si caderea parului, furnicaturi si amortirea extremelor, dureri abdominale, scaderea capacitatii organismului de a se apara in caz de infectii etc. Deficitul organismului in vitamina B6 apare in dietele cu proteine in exces, in tulburarile de absorbtie, in intoxicatiile cronice cu alcool, hipertensiune arteriala si infarct de miocard, cand se abuzeaza de antibiotice administrate pe cale bucala si in cazul supradozelor de vitamina E si colina.
Alte semne ale carentei acestei vitamine sunt: pierderea poftei de mancare, starile de greata, fisurile comisurilor bucale, senzatiile dureroase ale limbii, ulceratiile cavitatii bucale, conjunctivitele (iritari ale membranei ochiului), starile de ameteala, junghiurile sau senzatiile de ,,electrocutare", somnolenta, vindecarea lenta a ranilor.
SURSE DE VITAMINA B6
Vitamina B6 este continuta in cantitati mari in ficat, drojdie de bere, boabe de soia, banane, carne de vita si de pasare, ton, carne de porc, carne de vitel, rinichi, somon, alune si arahide. Boabele nemacinate contin aceasta vitamina in cantitati mari. In timpul prepararii alimentelor se pierde o cantitate mare de vitamina: intre 15% si 70% se pierde la congelarea fructelor si legumelor, intre 50% si 70% - la prepararea carnii si intre 50% si 90% - la macinarea boabelor.
Necesarul vitaminei B6 creste o data cu marirea cantitatii de proteina folosita in alimentatie, de aceea dupa normele alimentare recomandate, este calculat pentru vitamina B6 in functie de cantitatea zilnica de proteine. Conform normelor alimentare recomandate, unui gram de proteina asimilata trebuie sa-i corespunda 0,02 mg de vitamina; astfel, daca consumati 100 g de proteine pe zi, aveti nevoie de 2 mg de vitamina B6 pentru prevenirea insuficientei si imbolnavirii. Insa pentru intretinerea sanatatii, majoritatea maturilor au nevoie de o cantitate de la 10 pana la 25 mg zilnic. Desi este sigura in cantitati de cateva ori mai mari decat necesarul zilnic se pare ca dozele foarte mari recomandate de sustinatorii administrarii unor cantitati mari de vitamina sunt riscante. S-a constatat ca doze peste 200 mg pe zi administrate luni sau ani de zile pot determina deteriorari severe la nivelul nervilor periferici cu urmari nefaste ce pot duce pana la paralizie.

Vitamina B5

Vitamina B5

Este supranumita si "Vitamina Frumusetii", ea a fost descoperita in anul 1939 cand a fost izolata din tarate de orez. Denumirea sa provine din cuvantul grecesc Panthos care inseamna peste tot. In grupa vitaminelor solubile in apa si sintetizate de plantele verzi si multe alte microorganisme, vitamina B5 este cea care ajunge in tesuturile animalelor ce le consuma, mai ales in ficat si oua.
Acidul pantotenic este un component important al coenzimei A, o substanta care, printre altele, ajuta organismul sa elimine toxinele provenite din insecticide, medicamente etc. Vitamina B5 este indispensabila activitatii celulare. Caldura, mediile alcaline si acide nu sunt favorabile vitaminei B5.
ROLUL VITAMINEI B5
Vitamina B5 detine un rol vital in functionarea normala a glandelor suprarenale. Este esentiala pentru conversia energetica a lipidelor si glucidelor. Vitamina B5 este necesara pentru sinteza anticorpilor si in utilizarea colinei si a acidului para-aminobenzoic. Participa la mentinerea starii de sanatate a aparatului digestiv, a ficatului si a epiteliilor; mentine starea de sanatate a nervilor, a pielii si a glandelor; sporeste rezistenta la stress si contribuie la formarea unor hormoni . Vitamina B5 intervine in procesele de crestere, in prevenirea aparitiei dermatitelor (bolilor de piele) si in metabolismul glucidelor.
Deoarece contine inozitol (o provitamina), vitamina B5 mai este indicata in stoparea seboreei accentuate, in caderea sau lipsa de stralucire a parului. Previne imbatranirea prematura si aparitia ridurilor, are efect anti-inflamator, intervine in sinteza acizilor grasi de colesterol si a steroizilor si joaca un rol vital in mentinerea aparatului digestiv sanatos.
CARENTA VITAMINEI B5
Carentele de vitamina B5 apar in situatii exceptionale, cand malnutritia este considerabila. In cazurile mai usoare, pot aparea simptome precum: stressul, senzatia de oboseala permanenta, insomnie ce alterneaza cu somnolenta, dermatita, greata, hipoglicemie, ulcer duodenal, tulburari sangvine.
Carenta vitaminei B5 se poate solda cu leziuni degenerative si inflamatorii ale ficatului, ale mucoaselor respiratorii si gastrointestinale, anumite maladii eczematoase ale pielii, caderea parului si chiar degeraturi.
SURSE DE VITAMINA B5
Surse naturale de acid pantotenic sunt: carnea, cerealele integrale, germenii de grau, taratele, rinichi, ficat, inima, legumele de culoare verde, drojdia de bere, nucile, carnea de pui, melasa neprelucrata.
Cele mai bogate alimente in vitamina B5 sunt: drojdia de bere - 20 mg la 100 g, galbenusul de ou - 7 mg la 100 g , taratele - 2,25 mg, varza aproape 1 mg. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline.
Necesarul zilnic de vitamina B5 este de 3-8 mg pentru copii, iar pentru adolescenti si adulti intre 10-15 mg. Studiile recente recomanda chiar 30-50 mg/zi pentru adulti. Folosirea terapeutica a vitaminei B5 poate ajunge la 100 mg/zi.

Vitamina B4 – adenine

Vitamina B4 – adenine

Studii timpurii facute pe gaini si rate, cu nutreturi care nu contineau suplimente nutritive, au demonstrat ca acestea sufereau de tulburari de crestere si distrofii musculare grave, uneori chiar paralizii. Factorul “lipsa” era vitamina B4 sau adenina, prezenta si sub forma de baza purinica in ADN-ul sau ARN-ul celular. Totusi, suplimentarea hranei cu aceasta vitamina nu atenueaza simptomele prezentate; s-a dovedit mai tarziu ca vitamina B4 nu are practic proprietatile unei vitamine propriu-zise, iar carentele au fost atenuate pana la urma prin administrarea de vitamina B1.
Este o substanta vitaminoasa. Adenina actioneaza ca o vitamina veritabila in organismele unor mamifere (cainii, pisicile, sobolanii, cobaii), dar nu in cel uman.
ROLUL VITAMINEI B4
In organism, adenina participa la sinteza unor componenti chimici ai creierului, la mobilizarea grasimilor (indeosebi la eliminarea lor din ficat) si la transmiterea impulsurilor nervoase. In cazul lipsei ei din alimentatie, organismul o poate sintetiza din componenti. Este necesar sa precizam ca aceasta se poate intampla numai in cazuri exceptionale, deoarece adenina este continuta in majoritatea produselor alimentare. Ea poate fi identificata in multe uleiuri vegetale sub forma de adenina libera, iar in sursele de origine animala se gaseste sub forma de lecitina. Favorizeaza absorbtia fierului, participa la metabolismul unor aminoacizi la biosinteza acizilor nucleici, impreuna cu alte vitamine are rol in biosinteza hemoglobinei si a globulelor rosii si este foarte utila in tratamentul unor anemii.
Vitamina B4 insasi nu este foarte importanta pentru organism, dar intra in componenta unei substante extrem de importante a creierului (acetilcolina) si este necesara pentru sinteza majoritatii componentilor lipizi ai membranelor celulelor umane.
Cercetarile au demonstrat ca si adenina alimentara (sub forma de lecitina) sporeste cantitatea colesterolului „bun", de densitate crescuta, si reduce cantitatea colesterolului "rau", de densitate scazuta. O asemenea substituire ar putea normaliza cantitatea lipidelor din sange si ar reduce riscul afectiunilor cardiace.
CARENTA VITAMINEI B4
Conform unor cercetari, insuficienta adeninei poate contribui la dezvoltarea cirozei la alcoolici; pe de alta parte, alimentatia bogata in adenina poate impiedica distrugerea ficatului sub actiunea alcoolului. Cercetari documentate asupra animalelor de laborator demonstreaza aparitia infiltratiilor grasimilor degenerate, foarte asemanatoare cu cele ce apar in cazul distrugerii ficatului sub actiunea alcoolului. In cazul adaugarii cantitatii adecvate de adenina in alimentatie, infiltratiile se resorb.
In cazul insuficientei adeninei in alimentatie, nivelul carnitinei (component chimic necesar organismului, care asigura oxidarea acizilor grasi pentru obtinerea energiei) se reduce in cord, ficat si muschi. Lipsa acidului folic este un factor de risc pentru unele malformatii congenitale. Recent, un grup de medici din Alabama a raportat ca acidul folic are un rol important in profilaxia cancerului de col uterin.
SURSE DE VITAMINA B4
Vitamina B4 poate fi gasita in oua, ficat, boabele de soia, fulgii de ovaz, conopida, varza, arahide. Adenina este parte componenta a lecitinei, care poate fi gasita in farmacii.
Va puteti asigura necesarul de vitamina B4 daca luati suplimente cu lecitina (cunoscuta si ca fosfatidilcolina, parte componenta a careia este si adenina) sub forma de granule, in cantitati de doua-patru linguri de doua ori pe zi. Sugarii au nevoie de adenina suplimentara, intrucat in perioada aceasta a vietii se formeaza sistemul nervos dezvoltat.
Doza zilnica necesara pentru adulti este de 180-200 mcg, dublu pentru femeile gravide, iar pentru mamele care alapteaza - 280 mcg in primele sase luni si 260 mcg in urmatoarele sase.

Vitamina B3 – niacina

Vitamina B3 – niacina

Niacina (numita mai tarziu vitamina B3) a fost descoperita initial in contextul cautarii unui tratament pentru vindecarea pelagrei. In 1937, carenta acestei vitamine (care se gaseste in alimentele bogate in proteine) a fost recunoscuta oficial drept cauza a pelagrei. Mai tarziu, s-a descoperit si rolul unui precursor al niacinei – triptofanul – in aparitia acestei boli.
Vitamina B3 face parte din complexul vitaminic B, care joaca un rol esential in metabolism. Vitaminele din grupul B au fost grupate impreuna datorita proprietatilor asemanatoare si a prezentei in aceleasi surse alimentare. Datorita stransei legaturi dintre ele, deficienta unei vitamine duce la utilizarea inadecvata a celorlalte. Rapiditatea cu care niacina poate elimina neplacerile si vindeca bolile este uimitoare - comparabila doar cu rezultatele fulgeratoare obtinute prin administrarea vitaminei C.
ROLUL VITAMINEI B3
Vitamina B3 este considerata una dintre principalele substante care au un rol important in prevenirea cancerului, eliminand mutatiile aparute la nivel celular. Se pare ca aceasta vitamina ne protejeaza, in special, de leucemie (cancerul sangelui), de cancerul de plamani si de esofag. S-a observat ca persoanele care, in mod normal, consuma cantitati mari de vitamina B3 sunt mai rezistente la razele ultraviolete – cele care produc cancerul de piele.
Niacina mai are o functie deosebit de insemnata in cadrul metabolismului nostru: ea reduce nivelul colesterolului. Un studiu efectuat in S.U.A. a pus in evidenta faptul ca simpla administrare a niacinei, fara un alt tratament, poate scadea valoarea colesterolului cu 22% si nivelul trigliceridelor cu 52%. De asemenea, vitamina B3 dilata vasele de sange, inlaturand tulburarile de circulatie la persoanele cu vasele sanguine ingustate. Datorita acestei actiuni de dilatare a vaselor, niacina poate fi de ajutor si celor ce sufera de migrene.
Niacina are o legatura directa cu starea de spirit si dispozitia, caci hormonii echilibrului psihic depind de actiunea acestei vitamine. In consecinta, urmarile deficitului de niacina sunt depresiile, anxietatea si lipsa de incredere in fortele proprii. Nici o alta vitamina si nici o alta substanta nutritiva implicata in metabolism nu patrunde atat de profund in zona limitrofa dintre trup si suflet. In aceasta consta unicitatea fascinanta a acestei vitamine.
Vitamina B3 mai are rol in : mentinerea sanatatii pielii, a limbii si a tesuturilor digestive; favorizarea circulatiei cerebrale si coronariene; scaderea tensiunii arteriale; stimularea secretiei gastrice si eliminarea bilei; inlesneste asimilarea fierului.
CARENTA VITAMINEI B3
Carenta acestei vitamine este frecventa in tarile in care hrana, monotona, se bazeaza pe porumb sau orez (Extremul Orient), fiind favorizata de tulburari intestinale. Vitamina B3 este indicata in pelagra, dermatoze, tulburari circulatorii periferice, degeraturi, afte, inflamatii bucale, enterocolite, psihoze, stari depresive.
Carenta vitaminei B3 atrage pelagra, caracterizata mai intai printr-o oboseala rebela, prin tristete si insomnii. Survin rapid si tulburarile digestive (arsuri gastrice), afte, diaree, ulceratii, degeraturi, pete la nivelul pielii fetei, mainilor si picioarelor, uscaciunea pielii, care devine sfaramicioasa, dureri, tulburari nervoase diverse si nebunia pelagrica, precedand moartea.
SURSE DE VITAMINA B3
Niacina se intalneste in special in carnea slaba, in ficat, peste, pasare, ca si in oua, iar in cantitati mai mici, in lapte si legume. Cerealele integrale si porumbul contin la randul lor niacina, insa din pacate sub forma unor compusi neasimilabili.
Cine doreste sa ofere nervilor si muschilor sai putina hrana concentrata ar trebui sa-si procure de la supermarket drojdie de bere. Ea contine nu numai multa vitamina B3 si B2, dar si alte vitamine ale complexului B, precum si oligoelementul crom, intr-o combinatie adecvata, capabila sa asigure un nivel echilibrat al zaharului in sange. Zaharul din sange, respectiv glucoza, constituie principala sursa de energie a organismului si singura forma de carbohidrat acceptata de neuronii creierului nostru.
Corpul nu-si poate face rezerve de niacina. Surplusul este eliminat prin urina. De aceea, trebuie sa ne asiguram in permanenta un aport indestulator. Copiii si adolescentii pot consuma intre 5 si 12 mg, femeile - 13 pana la 15 mg, iar barbatii - intre 15 si 20 mg. Cei ce presteaza o munca grea, femeile gravide si mamele care alapteaza ar trebui sa suplimenteze cu cateva mg cantitatile indicate mai sus.
Continutul de vitamina B3 al unor alimente: 100 g drojdie de bere: 35,6 mg, 1 ceasca arahide: 24,2 mg, 100 g ficat: 12,2 mg, 100 g ton: 10,3 mg, 100 g pasare: 9,6 mg, 1 ceasca piersici uscate: 8,2 mg, 100 g inima: 7,4 mg, 100 g somon: 6,8 mg, 1 ceasca cereale integrale: 5,2 mg, 1 bucata cotlet de miel: 5,1 mg, 1 ceasca migdale: 4,7 mg, 1 ceasca mazare verde: 3,8 mg, 1 bucata cotlet de porc: 3,6 mg, 100 g boabe de soia: 2,9 mg.
Deoarece vitamina B3 se pierde prin gatirea in apa a alimentelor care o contin, este recomandabila gatirea lor in abur sau la cuptor, amestecandu-se legumele pentru a pastra cat mai mult din continutul vitaminic. Fiind hidrosolubila, niacina trece din alimente in apa de fierbere, care, ca urmare, se impune a fi consumata. Niacina este foarte rezistenta la lumina si destul de rezistenta la caldura. Eficienta acestei vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele Bl5 B2, B5 si C, fiind diminuata de consumul de alcool, precum si de administrarea de sulfamide, somnifere, penicilina etc.

Vitamina B2 – riboflavina

Vitamina B2 – riboflavina

Istoricul descoperirii vitaminei B2 (riboflavina) este unul colorat. Istoricul ei incepe in anul 1879, cand un pigment hidrosolubil este descoperit in zerul de lapte de catre biochimistul britanic A. Wynter Blyth. Acest pigment, care avea o fluorescenta aparte, galben-verzuie a fost denumit initial lactocrom, apoi lactoflavina.
Insa timp de cativa zeci de ani nu s-a putut determina rolul pe care il avea acest pigment ciudat de stralucitor. Ulterior au loc numeroase cercetari, intre anii 1920 si inceputul anilor 1930. Pigmenti galbeni cu o fluorescenta verzuie sunt izolati din diferite surse (ou, lapte). Interesul devine si mai puternic in momentul in care se descopera ca acest pigment galben este de fapt un constituent al complexului de vitamine B, iar izolarea vitaminei B este ajutata enorm de constatarea faptului ca fluorescenta
verzuie se asociaza cu potenta vitaminei.
In anii 1930, doi dintre cei mai de seama chimisti ai momentului, Richard Kuhn in Heidelberg si Paul Karrer in Zurich lucreaza independent si incearca sa inteleaga mai bine vitaminele recent descoperite, in special cele din familia B. Folosind metode de cercetare relativ diferite, ambii cercetatori ajung sa izoleze si sa cristalizeze vitamina B2, realizand foarte repede ca este lactoflavina. In 1935, atat Kuhn, cat si Karrer reusesc sa sintetizeze vitamina B2, pe care o denumesc riboflavina, inlocuind termenii de ovoflavina sau lactoflavina, care descriau sursa din care se izolase la un moment dat vitamina. Cei doi cercetatori isi anunta descoperirile aproape simultan, iar in 1937 si 1938, Karrer, respectiv Kuhn primesc premiul Nobel pentru chimie pentru descoperirile facute.
ROLUL VITAMINEI B2
Vitamina B2 are un rol important in metabolismul proteinelor, grasimilor, dar cu precadere al glucidelor (scade glicemia), in cresterea si respiratia celulelor. De asemenea, ea asigura un bun tonus muscular si actioneaza favorabil asupra mucoaselor si intestinelor, intervine in fenomenele de oxidoreducere de la nivelul celulelor, precum si sinteza hemoglobinei. Vitamina B2 stimuleaza cresterea si functia de reproducere. Imbunatateste starea de sanatate a pielii, parului si unghiilor. Ajuta la eliminarea senzatiei de uscaciune a gurii, limbii si buzelor. Vitamina B2 mareste acuitatea vizuala si inlatura oboseala ochilor. Noile descoperiri ii atribuie calitati antioxidante, asadar poate preveni cancerul sau cresterea colesterolului.
CARENTA VITAMINEI B2
Carenta acestei vitamine este foarte rara, ea datorandu-se numai tulburarilor gastrointestinale si hepatopancreatice. Asemenea situatii sunt evidentiate prin paloarea buzelor, urmata de fisurare si macerare, limba uscata, rosie si dureroasa in timpul masticatiei. Avitaminoze B2 se intalnesc, desigur, si mai rar, ele fiind insotite si de alte carente in vitamine din grupul B. Carenta de vitamina B2 diminueaza rezistenta organismului la infectii microbiene, scade rezistenta la efort, pe buze, limba si piele apar diferite leziuni specifice etc.
Carenta acestei vitamine mai este evidentiata si prin aparitia de stomatite, dermatite seboreice, uscarea si caderea parului, friabilitatea si indoirea unghiilor, tulburari de crestere la copii, anemii, apatie, hiperemotivitate, tremuraturi si ameteli, scaderea acuitatii vizuale si a celei auditive, diminuarea campului vizual si dificultati de vedere la lumina slaba, anorexie, scaderea rezistentei organismului la infectii si la intoxicatii cu metale grele, scaderea tonusului muscular etc. Reducerea aportului in aceasta vitamina este favorizata si de alcoolism, diabet zaharat, tratamentele cu fenobarbital si cu diferite antibiotice, administrate pe cale bucala.
SURSE DE VITAMINA B2
Destul de putine surse naturale sunt bogate in vitamina B2. Cele mai mari concentratii se afla in drojdia de bere si ficatul animal, surse alimentare care nu se regasesc uzual in alimentatia zilnica. Cele mai importante si obisnuite surse alimentare care contin riboflavina sunt laptele si produsele lactate, carnea fara grasime, ouale si legumele cu frunze verzi. Nucile, ciupercile si avocado contin cantitati mici de riboflavina. Multe dintre produsele fainoase (paine, cereale, faina) sunt imbogatite cu vitamine din clasa B, printre care si riboflavina. Riboflavina se absoarbe mai bine din sursele alimentare animale decat din cele vegetale.
Alimentele gatite pot asigura suficienta riboflavina pentru o dieta echilibrata, vitamina nefiind distrusa de temperaturile inalte. Vitamina B2 este insa hidrosolubila si se poate pierde daca procesul de gatire implica folosirea apei. Procesul de pasteurizare a laptelui implica pierderea a aproximativ 20% din continutul de riboflavina.
Lumina distruge vitamina B2. Cand depozitati produsele fainoase, produsele lactate sau carnea, pentru a evita pierderea riboflavinei folositi recipiente opace sau zone ferite de lumina. Datorita acestei sensibilitati la lumina, riboflavina din laptele tinut intr-o sticla expusa razelor ultraviolete sau la soare dispare intr-un procent de 85% in aproximativ 2 ore. Mediul alcalin si iradierea alimentelor (pentru sterilizare) determina pierderea vitaminei B2 din alimente.

Vitamina B15

Vitamina B15

Cunoscuta specialistilor sub numele de acid pangamic, provitamina B15 a fost descoperita in 1951 de un biochimist. Vitamina B15 este nerecunoscuta in anumite tari, si totusi, face parte, conform opiniei multor specialisti, din grupa B a vitaminelor. Inca nu este foarte bine studiata si de aceea nu este considerata de fapt o vitamina in adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu s-a demonstrat rolul ei indispensabil in procesul de nutritie. Datorita faptului ca este un antioxidant, are actiune asemanatoare cu a vitaminei E.
Pentru ca are proprietati revigorante, este foarte populara printre sportivi. Este antioxidanta si impiedica depunerea lipidelor in ficat.

ROLUL VITAMINEI B15
Acidul pangamic are rolul de activare a proceselor metabolice oxidative la nivel celular, are efect detoxifiant si de refacere a respiratiei celulare. Este o substanta care imbunatateste oxigenarea celulelor, a muschilor si a tesuturilor conjunctive. Specialistii au demonstrat ca poate fi utila in starile de oboseala, in migrene, probleme cu inima sau in tulburari ale drenajului sanguin, toate aceste afectiuni fiind cauzate si de o slaba oxigenare a organismului.
Vitamina B15 ajuta in calmarea durerilor provocate de afectiunile reumatice, de artrita si poate fi de folos in eliminarea toxinelor din organism. Imbunatateste functiile ficatului si ale rinichilor si, daca este inclusa in tratamente de lunga durata, poate fi eficienta in combaterea atrofiei musculare si a nevralgiilor.
Printre afectiunile benefice ale acesteia, se mai pot numara: protejeaza ficatul impotriva cirozei, mareste durata de viata a celulelor, diminueaza nevoia de alcool, scade nivelul colesterolului din sange, asigura protectia impotriva agentilor poluanti, atenueaza simptomele crizelor de astm si anghina, stimuleaza raspunsul imunitar al organismului.
CARENTA VITAMINEI B15
Carenta acestei vitamine poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si glandulare, insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de toxicitate ale vitaminei B15.
SURSE DE VITAMINA B15
Alimentele care contin aceasta substanta sunt taratele de orz, orezul integral si drojdia de bere, dar poate fi gasita si in caise, dovlecei, miez de nuca, susan, organe si oua.
Necesarul zilnic de vitamina B15 este de 50 miligrame, dar poate fi consumata si in cantitati putin mai mari de persoanele care fac efort fizic mare, de sportivii de performanta, de cei care au activitati intelectuale sau care consuma in cantitati mari cafea ori alcool. Atletii pot consuma 100-150 mg de vitamina B15 zilnic. Pentru mai bune rezultate, deseori vitamina B15 se asociaza cu vitaminele A si E.

Vitamina B12 – cobalamina

Vitamina B12 – cobalamina

In anul 1926, oamenii de stiinta au constatat ca forma obisnuita de anemie poate fi combatuta sau controlata prin consumarea unei cantitati zilnice de 225 g de ficat proaspat sau usor gatit. Pe la 1948, vitamina B12, substanta nutritiva responsabila cu eliminarea anemiei, cunoscuta si sub denumirea de cobalamina, este considerata ca o coenzima necesara organismului in structurarea unui sange sanatos si, de asemenea, in exercitarea altor functii. Vitamina B12 mai este cunoscuta si sub numele de "vitamina rosie.
Vitamina B12 este singura vitamina care contine elemente minerale esentiale. Biologii considera aceasta substanta ca una dintre cele mai misterioase creatii ale naturii. "Nici in urmatorii o mie de ani", afirma ei, "daca toti oamenii de stiinta din lume ar
lucra impreuna, exclusiv la aceasta tema de cercetare, n-ar fi capabili sa dezvolte o a doua molecula care sa serveasca intr-o masura atat de importanta evolutia vietii pe pamant".
ROLUL VITAMINEI B12
Vitamina B12 participa la inmultirea celulelor, proces comun tuturor celulelor vii. Tinand cont chiar si numai de acest fapt, puteti aprecia importanta acestei vitamine pentru sanatate. Cel mai important rol il joaca vitamina B12 in formarea sangelui. In mod specific, aceasta substanta nutritiva este necesara formarii globulelor rosii din maduva. Lipsa unei cantitati adecvate de vitamina B12 poate duce la anemie pernicioasa, cu simptome de paloare si oboseala. Cercetari recente demonstreaza o alta functie a acestei vitamine, legata de sistemul sanguin si care consta (impreuna cu vitamina B6 si acidul folic) in mentinerea sub control a homocisteinei. Cantitatile terapeutice de suplimente cu vitamina B pot reduce astfel riscul bolilor cardiovasculare.
Descoperiri de ultima ora releva faptul ca vitamina B12 este esentiala si pentru structurile osoase din corpul nostru. Formarea oaselor se produce doar daca osteoblastele, celulele ce construiesc tesutul osos, dispun de suficienta vitamina B12. Acest lucru este important pentru copii, ca si pentru femeile la care, dupa ultima menstruatie, pierderea de masa osoasa este determinata de cauze hormonale. In plus, aceasta vitamina are un rol important si in protejarea celulelor hepatice, datorita proprietatii ei de a impiedica depunerea grasimilor in ficat.
Joaca un rol decisiv in buna functionare a sistemului nervos, ajutand la formarea tecii de mielina ce inveleste fibrele nervoase, esentiale pentru transmiterea de impulsuri nervoase in tot corpul. Datorita acestei functii, vitamina B12 constituie un aliat pretios in mentinerea acuitatii simtului tactil si auditiv, in perceptia durerii, in echilibru, ca si pentru sporirea capacitatii de invatare, impiedicarea pierderilor de memorie si pastrarea aplombului mental.
Vitamina B12 poate juca de asemenea un rol in prevenirea cancerului. Cand este combinata cu acidul ascorbic, aceasta substanta nutritiva a fost evidentiata ca inhiband formarea cancerului in mediul de laborator. Mai mult chiar, intr-un studiu efectuat in randul fumatorilor s-au descoperit niveluri scazute ale vitaminei B12 si ale folatului, in special in acele cazuri de modificari precanceroase. Suplimentele de vitamina scad numarul acestor celule anormale.
CARENTA VITAMINEI B12
Manifestarea clasica a carentei vitaminei B12 o constituie anemia pernicioasa, ale carei simptome includ: pierderea in greutate, slabiciunea, paloarea fetei si tulburari psihologice. Acest tip de anemie este mai degraba comun si apare cel mai frecvent in randul persoanelor alcoolice, varstnicilor si persoanelor care tin un regim strict vegetarian.
Deficitul de B12 duce la tulburari nervoase, atat in zona psihicului, cat si in ce priveste functionarea nervilor in muschi. Daca deficitul de B12 nu este depistat la timp, el poate determina tulburari nervoase ce se agraveaza treptat, de exemplu scleroza multipla, o boala cumplita a sistemului nervos, manifestata prin distrugerea progresiva a stratului protector de mielina al neuronilor, ceea ce provoaca paralizii si in final moartea. E uimitor faptul ca o substanta biologic activa, necesara corpului nostru in cantitati infinitezimale, microscopice, poate produce un efect atat de dinamic. "Pastrand proportiile", spun biochimistii moderni, "vitamina B12 e cu mult mai exploziva decat cea mai puternica bomba cu hidrogen".
Persoanele care tin post si cele care au o dieta vegetariana prezinta carente de vitamina B12, care se manifesta prin ameteli, tulburari de concentrare. Deoarece B12 se gaseste doar in produsele de origine animala, in timpul postului necesarul de B12 trebuie asigurat din suplimente nutritive. Din alimentatia vegetariana stricta lipseste vitamina B12. Ei argumenteaza ca sute de milioane de locuitori din satele indiene au trait fara carne, fiind perfect sanatosi. Dar, spre deosebire de cerealele noastre, "omorate" cu pesticide, in cele indiene traiesc gandacei si insecte minuscule, care contin valorosul produs natural, acoperind astfel necesarul minim de vitamina B12. In schimb, in boabele cerealelor noastre, acei purtatori de substante necesare vietii, atat de marunti incat abia pot fi vazuti cu ochiul liber, au fost anihilati cu chimicale.
Un nivel scazut de vitamina B12 prezinta persoanele suprasolicitate fizic si intelectual, care au o dieta dezechilibrata si consuma alcool in exces. In aceasta categorie inscriindu-se in special adolescentii si tinerii.
Cercetatorii cred ca exista o legatura intre vitamina B12 si evolutia bolii Alzheimer. O cantitate insuficienta de vitamina B12 ar permite eliminarea unei substante numita homocisteina care, atunci cand depaseste un anumit nivel, devine nociva pentru celulele cerebrale.
Exista si oameni care au o deficienta genetica prin care “factorul intrinsec” necesar absorbtiei vitaminei lipseste din stomac. Pentru acestia solutia sunt injectile cu vitamina B12.
SURSE DE VITAMINA B12
Cele mai bune surse de vitamina B12 sunt ficatul de vita – 70 micrograme/100 g; ficatul de pasare – 50 micrograme, carnea de iepure – 12 micrograme, sardinele – 12 micrograme, galbenusul de ou – 4 micrograme. Daca avem o dieta echilibrata este destul de usor de realizat necesarul zilnic de vitamina B12.
Vitamina B12 este o vitamina atat de puternica, incat cantitatea necesara pentru prevenirea avitaminozei se masoara nu in miligrame (mg), ci in micrograme (mcg) (1 mg = 1000 mcg). In conformitate cu normele alimentare recomandate, barbatii si femeile au nevoie zilnic de 2-3 mcg, iar copiii si adolescentii, de 0,2-1 mcg. In timpul sarcinii sau alaptarii, cantitatea de vitamina necesara organismului creste de 2-4 ori, ajungand la 2,6-4 mcg.
Vitamina B12 nu este o vitamina stabila in prezenta caldurii, a acizilor sau a luminii, fiind sensibila la oxidare, drept care se impune multa atentie in timpul depozitarii si prelucrarii alimentelor care o contin.

Vitamina B1 – tiamina

Vitamina B1 – tiamina

Vitamina B1, cunoscuta si sub denumirea de tiamina, a fost prima vitamina de tip B descoperita, fiind izolata pentru prima data in anii 20. Astazi stim deja ca aceasta substanta nutritiva are cateva functii importante ce contribuie remarcabil la mentinerea sanatatii. Este cunoscuta si sub numele de "vitamina starii morale" datorita efectelor benefice asupra sistemului nervos si starii psihice.
Vitamina B1 este o vitamina hidrosolubila. Asemeni tuturor vitaminelor din complexul B, cantitatile in exces sunt eliminate in procesul de excretie fara a fi stocate in corp; trebuie inlocuite zilnic. Fiind sinergetice, vitaminele B sunt mai mult eficiente luate impreuna decat separat.
Boala de carenta clasica a vitaminei B1 este beri-beri, care influenteaza sistemele gastrointestinal si cardiovascular, precum si sistemul nervos periferic.
ROLUL VITAMINEI B1
Vitamina B1 joaca un rol esential in metabolismul hidratilor de carbon - o sursa majora de energie a celulelor noastre. Acest fapt explica probabil de ce celulele creierului si ale sistemului nervos - care sunt extrem de sensibile la metabolismul carbohidratilor - sunt primele care indica semnele carentei tiaminice. Este necesara, de asemenea, in procesul de crestere si in mentinerea sanatatii pielii. Pe lista efectelor sale trebuie sa amintim ca exista unele indicatii conform carora tiamina, ca de altfel toate vitaminele de tip B, joaca un rol important si in rezistenta noastra la imbolnaviri. Este un stimulent al poftei de mancare si are puterea sa activeze miscarile intestinului (peristaltice). Aceasta vitamina este necesara pentru copierea materialului genetic, care se transmite de la o celula la alta, in timpul inmultirii celulelor.
Tiamina favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si accelereaza procesul de eliminare a urinei, fiind indispensabila in transformarea hidratilor de carbon in lipide si mijlocind astfel obtinerea de surse suplimentare de energie. De asemenea, ea mentine sanatos sistemul nervos in totalitatea lui si imbunatateste tonusul muscular.
Necesarul de vitamina B1 se mareste de asemenea in perioadele de accelerare a metabolismului precum: perioada febrila, activitate musculara, activitatea excesiva tiroidiana, graviditate si lactatie, dar si in timpul oricaror forme de stres fizic sau emotional.
Intr-un experiment ale carui rezultate au fost publicate in anul 2000, cercetatorii au constatat ca necesarul de tiamina poate creste nu numai in randul sportivilor, dar si in randul persoanelor cu activitate moderata (2,5 pana la 5 ore saptamanal). Contraceptivele orale sunt de asemenea considerate ca avand legatura cu nivelul redus al tiaminei in organism. Pacientii cu probleme renale aflati in dializa pe perioade lungi de timp, precum si pacientii alimentati intravenos prezinta, de asemenea, riscul de carenta de tiamina. Mai mult decat atat, consumul unor cantitati importante de ceai sau cafea, indiferent daca aceasta e decofeinizata sau nu, impiedica absorbtia tiaminei, crescand astfel riscul carential. De fapt, se crede ca multi consumatori inraiti de ceai sau cafea prezinta simptomele unor afectiuni nervoase asociate carentei de tiamina, dar acestia ori nu au diagnosticat-o, ori nu s-au supus unui consult medical. Alte alimente cu activitate antitiaminica sunt afinele, cicoarea rosie, murele, varza de Bruxelles, varza rosie si fructele de mare consumate crude (totusi, acidul ascorbic a fost evidentiat ca protector impotriva distrugerii tiaminei a unora dintre aceste alimente).
CARENTA VITAMINEI B1
Boala de carenta clasica a vitaminei B1 este beri-beri, care influenteaza sistemele gastrointestinal si cardiovascular, precum si sistemul nervos periferic. Simptomele amplificarii carentei cuprind indigestia, constipatia, durerile de cap, insomnia, greutate si slabiciune, adeseori urmate de crampe musculare ale picioarelor, precum si arsuri si amorteli ale talpilor. Mai mult, inima poate avea o activitate deficitara, marindu-se sau avand batai rapide si neregulate. Beri - beri poate inregistra urmatoarele simptome in functie de gradul de avansare :
• starea pre-beri-berica, cu edem si slabiciunea picioarelor, palpitatii, dureri reumatismale;
• forma paralitica sau uscata: paralizia si atrofia musculara a picioarelor, palpitatii, insuficienta cardiaca, moarte prin asfixie;
• forma umeda sau edematoasa: tulburari circulatorii, edemul membrelor inferioare, uneori a gatului si a fetei, paralizii, tulburari ale nervilor cranieni, voma, asfixie, convulsii, sincope.
Hipovitaminoza B1 este frecventa datorita alimentatiei defectuoase (fierbere, sterilizare, rafinari alimentare diverse) si favorizata de insuficientele digestive si intestinale, ca si de diverse tulburari de asimilare tisulara. Folosirea excesiva a zaharului rafinat si a fainilor "moarte" atrage dupa sine un beri-beri rudimentar, de forma atenuata, care scapa adesea diagnosticarii. Alcoolismul, care epuizeaza rezervele organice de vitamina B1, atrage polinevritele. Insuficienta vitaminei B1 produce nevrite, o stare de oboseala, dureri de cap, iritabilitate, tulburari ale memoriei, palpitatii, gafaieli, ameteli, inapetenta. Ea favorizeaza ulcerele stomacului, ulcerele gambei, degeraturile.
Exista multe grupuri de persoane care prezinta riscul carentei acestei substante nutritive, suferind datorita mai multor efecte greu detectabile la prima vedere asupra sistemului nervos, sistemului digestiv si asupra inimii. Astfel, multe persoane pot experimenta in fapt simptomele incipiente ale bolii beri-beri, ca oboseala, apatia, confuzia mentala, lipsa puterii de concentrare, slabirea memoriei, insomnia, anorexia (pierderea poftei de mancare), pierderi in greutate si putere, instabilitatea emotionala, irascibilitatea, depresia si frica irationala.
SURSE DE VITAMINA B1
Cele mai bogate surse de tiamina le reprezinta organele de animale (in special ficatul), carnea de porc, fasolea uscata, mazarea, soia, alunele, cerealele integrale, orezul nedecorticat, germenii de grau, taratele de orez, galbenusul de ou, carnea de pasare si pestele. Printre alimentele cu continut moderat putem mentiona prunele, prunele uscate, stafidele, sparanghelul, broccoli, faina de ovaz, varza de Bruxelles si o varietate larga de nuci. In plus, multe alimente sunt imbogatite cu aceasta vitamina, pentru a preveni simptomele carentiale.
Doza zilnica necesara este evaluata la circa 2—3 mg. Cuticula orezului contine circa 2—2,5 mg de vitamina B1 la 100 g, semintele de grau, de orz, de secara contin 1—2 mg la 100 g, soia 0,3—1,5 mg, nuca — 0,5 mg, ficatul 0,5—1,3 mg, galbenusul de ou 0,3 mg.
Alte alimente bogate in vitamina B1: faina de grau 0,36—0,5mg; orez: grauntele intreg 0,5mg; ; grauntele curatat 0,03mg; pelicula 2,3mg; cartoful 0,08 —0,01mg; mazarea 0,36mg; fructe (mere, pere, prune, caise, piersici, banane) 0,01—0,15mg; drojdie extras 2,5—10mg; drojdie uscata 0,2mg; carne de vita pina la 0,6mg, de miel 0,1—0,2mg; de porc pina la 1mg; de pasare 0,1mg; lapte uman, in medie 0,02mg; de vaca: minimum 0,04mg; de capra in medie 0,04mg; galbenus de ou 0,3—0,5mg.

Vitamina A – retinol

Vitamina A – retinol

Vitamina A a fost descoperita in anul 1913, cand un biochimist de la Universitatea Winsconsin a identificat un nutrient solubil in grasimi, in grasimea de lapte, pe care l-a denumit "fat-man factor A".
Vitamina A este o vitamina de crestere, cu importanta considerabila pentru organismele tinere. Antiinfectioasa, cu actiune asupra echilibrului "acido-bazic", vitamina A contribuie, printre altele, la nutritia cartilagelor si a oaselor, a organelor digestive, a vaselor sanguine, a mucoaselor, a tegumentelor (este un ocrotitor al epiteliilor si implicit un factor de intinerire).
Se gaseste in natura sub doua forme: vitamina A ca atare numita si retinol (prezenta in alimentele de origine animala) si provitamina A cunoscuta sub denumirea de betacaroten (care se gaseste atat in produsele animale cat si in cele vegetale).
BETACAROTENUL
Ajunge in organism prin aport alimentar si este transformat de ficat in vitamina A, in functie de necesitati. Este nevoie de 6 mg de betacaroten pentru a obtine un mg de vitamina A. Acest randament scazut de transformare se explica prin faptul ca actiunile ce au loc in organism asupra unei parti din betacarotenul ingerat si supus metabolizarii, fac ca doua treimi din acesta sa fie eliminat prin fecale (4 din 6 mg) si numai restul de o treime, adica 2 mg, sa fie retinut in organism; din ceea ce se retine, o jumatate, adica 1 mg, este asimilata de indata drept retinol, iar cealalta jumatate este pastrata sub forma de betacaroten (provitamina A), ca rezerva pentru asimilari ulterioare, tot sub forma de retinol, dupa necesitatile biologice ale organismului respectiv.
Despre provitamina A (betacaroten), trebuie amintit si faptul ca aceasta dispune de virtuti anticancerigene mai mari decat retinolul. Tot despre betacaroten se mai afirma ca, datorita antioxidantilor pe care ii contine, face sa fie redus cu o treime procesul de inrautatire a starii de sanatate a ochilor (evitandu-se chiar si orbirea), precum si procesul de instalare a diferitelor afectiuni cardiace. Aceste efecte benefice ale betacarotenului au fost determinate, pana in prezent, in cazul morcovilor, al spanacului si al verzei.
Spre deosebire de retinol, carotenul nu este sensibil nici la lumina, fiind in schimb sensibil la uscaciune, motiv pentru care se impune pastrarea, in fructe si in legume, a gradului de umiditate avut in perioada recoltarii.
Vitamina A se intalneste ( sub forma de provitamina A sau carotina) in majoritatea plantelor si a legumelor verzi si in numeroase fructe, mai ales in morcovi, usturoi, ceapa, rosii, frunze de spanac, piersica, aguda, castane, in banana, nap, ananas, cereale, coacaze, zmeura, dude, caise, lamai, portocale sau maces, in fructe oleaginoase si in uleiuri vegetale.
RETINOLUL
Vitamina A este o vitamina de crestere, cu importanta considerabila pentru organismele tinere. Antiinfectioasa, cu actiune asupra echilibrului "acido-bazic", vitamina A contribuie, printre altele, la nutritia cartilagelor si a oaselor, a organelor digestive, a vaselor sanguine, a mucoaselor si tegumentelor (este un ocrotitor al epiteliilor si implicit un factor de intinerire).
Retinolul are un rol deosebit si in buna functionare a organelor vizuale, carenta respectiva ducand la scaderea capacitatii de adaptare a ochilor la lumina difuza, in cazuri mai grave putand aparea o ulcerare a mucoasei-oculare si chiar a corneei, fapt ce poate provoca opacirea cristalinului si orbirea (cecitate crepusculara, xeroftalmie etc.).
Vitamina A ca atare (retinolul) se gaseste, de obicei, in cantitati apreciabile, numai in produse de origine animala. Vitamina A este la fel de abundenta in galbenusul de ou, lapte integral, smantana, unt si ficat de peste (ulei de ficat de morun).
CARENTA DE VITAMINA A
Lipsa vitaminei A duce la slabirea sistemului imunitar, diminuarea cresterii la copii, stare de oboseala, modificari la nivelul pielii si al mucoaselor care ajung uscate, la nivelul unghiilor, care se rup usor, al parului, care se inchide la culoare. Se constata deopotriva tulburarea menstruatiilor, cu intarirea dureroasa a sanilor, afectarea glandelor sexuale si tulburari in functionarea aparatului urogenital, dureri abdominale, migrene, nervozitate, neliniste. Mai pot aparea insomnii, cefalee, hipertensiune arteriala, scaderea acuitatii vizuale (indeosebi la fumatori).
EFECTELE VITAMINEI A
Vitamina A este implicata in buna functionare a multora dintre procesele metabolice : creste rezistenta in infectiile cailor respiratorii, echilibreaza sistemul imunitar, participa la sinteza imunoglobulinelor (anticorpii ), scurteaza durata de boala, mentine sanatatea straturilor superficiale ale tesuturilor si organelor interne (astfel mentine sanatatea si integritatea membranelor si mucoaselor orgnismului), consolideaza oasele si dintii, avand rol decisiv in procesul de crestere, imbunatateste vederea (avand rol esential in mentinerea vederii la intuneric), mentine supletea pielii, inlaturand petele ce apar datorita varstei, stimuleaza secretia sucurilor digestive necesare degradarii normale a principiilor nutritive, ajuta la procesul de formare a sangelui, intareste sanatatea parului si a gingiilor, stimuleaza dezvoltarea intrauterina a fatului, are efect antitumoral.

Laptele


Laptele


Primul aliment pe care il consumam, inca din ziua in care ne nastem, este laptele. Este alimentul cel mai complex si mai usor de asimilat pentru organism, constituind unul din alimentele de baza in nutritia noastra, fiind denumit si „Sangele Alb”.
Laptele a fost folosit din cele mai vechi timpuri ca aliment principal in hrana diferitelor popoare, ca asirieni, babilonieni, greci si romani.
Laptele si produsele obtinute din el contin majoritatea substantelor nutritive necesare organismului, intr-o proportie echilibrata, si sunt bine asimilate de catre organism. Laptele si majoritatea produselor lactate poseda proprietati dietetice. Are peste o suta de substante nutritive necesare vietii omului(20 aminoacizi, peste 10 acizi grasi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine).
Important este faptul ca substantele nutritive din lapte se gasesc in proportii optime, astfel ca laptele este asimilat de organism mai bine decat orice alt aliment, putand fi consumat atat in stare proaspata cat si sub forma de diferite produse lactate. Atat laptele cat si produsele lactice maresc rezistenta organismelor fata de infectii si intoxicatii, ridicand nivelul de sanatate al populatiei.
Laptele si preparatele pe baza de lapte, sunt surse de proteine de calitate superioara. Un litru de lapte contine tot atatea proteine cat contin si 4 oua mari si proaspete. Laptele este un aliment complex, care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia zilnica. Laptele asigura organismului necesarul de calciu, fosfor dar si o serie de vitamine precum vitamina A, vitamina B1, vitamina B2, vitamina D, vitamina K. Proportia ideala intre fosfor si calciu face din lapte un aliment indicat atat pentru copiii in crestere, gravide, dar si pentru tineri si adulti in aceeasi masura. Pe de alta parte, consumul excesiv de lapte poate duce la aparitia unor anemii feriprive, datorita continutului scazut in fier si vitamina C.
Vitamina A continuta in lapte este valorificata de organism la functionarea corecta a sistemului imunitar, iar potasiul ajuta la buna functionare a sistemului cardiovascular. Vacile hranite cu iarba proaspata produc lapte bogat in acid linoleic conjugat (CLA), o grasime benefica, ce distruge celulele de cancer de piele, cancer mamar si cancer la colon. Cercetatorii americani sustin ca, in urma testelor de laborator, s-a dovedit faptul ca laptele poate ajuta la combaterea aterosclerozei si scade nivelul colesterolului din sange.
Din studiile efectuate de catre Comitetul International Anti-Obezitate (International Obesity Task Force) pe un numar semnificativ de pacienti obezi, s-a observat ca laptele ajuta la scaderea in greutate. O crestere a dozei zilnice recomandate de 300 ml a fost asociata cu pierderea unui kg de grasime corporala la copii si 2,5 – 3 kg la persoanele adulte. Aceste date sugereaza ca daca se vor consuma 2 cani de lapte pe zi se reduce riscul de obezitate cu pana la 70%.
Este bine de stiut si faptul ca un consum de bauturi carbogazoase gen cola si alte bauturi indulcite influenteaza negativ efectul pe care-l are laptele asupra siluetei, pentru ca stopeaza asimilarea corespunzatoare a calciului in organism.
Calciul furnizat de laptele de vaca are, de asemenea, un rol important si in alte activitati fiziologice vitale, inclusiv coagularea sangelui, contractia muschilor, reglarea activitatii enzimelor, reglarea presiunii sangelui, si altele. Pentru ca aceste activitati sunt esentiale pentru viata, organismul foloseste un sistem regulator pentru un control strict al nivelului de calciu din sange, astfel incat suficient calciu sa fie intotdeauna disponibil. Ca urmare, atunci cand doza zilnica recomandata de calciu este prea scazuta, calciul este preluat din oase pentru a mentine nivelul normal in sange.
Vitamina D actioneaza mai mult ca un hormon decat o vitamina, actionand impreuna cu hormonul paratiroidian (PTH) la mentinerea nivelului de calciu din sange. De asemenea, participa si la controlul dezvoltarii si diviziunii celulelor. In concluzie, vitamina D ajuta la fixarea calciului in sange.
Vitamina K furnizata de lapte este necesara pentru mentinerea oaselor puternice. Vitamina K1 activeaza o substanta denumita osteocalcin, cea mai importanta proteina anti-colagen din oase. Aceasta fixeaza moleculele de calciu in oase.
LAPTELE BIO - ECOLOGIC
Laptele bio, obtinut de la animale crescute ecologic, are un continut mai ridicat de vitamina E, acizi grasi esentiali omega 3 si antioxidanti, in raport cu laptele conventional, arata un studiu realizat de o echipa de la Institutul Danez de Cercetari Agricole. Studiul a aratat ca vacile crescute ecologic produc lapte care este, in medie, cu 50% mai bogat in vitamina E comparativ cu laptele conventional. De asemenea, laptele bio s-a dovedit a fi cu 75% mai bogat in beta-caroten, substanta care se transforma in corp in vitamina A. Laptele bio are de 2-3 ori mai multi antioxidanti luteina si zeaxanthina, substante care protejeaza organismul impotriva radicalilor liberi, asa-zisele chimicale "rele" din sange, care accelereaza imbatranirea. Laptele bio are un nivel ridicat de acizi grasi omega 3, care previn bolile de inima. Studiul a concluzionat ca un pahar cu lapte bio pe zi asigura 17,5% din necesarul de vitamina E pentru femei si 14% din necesarul de vitamina E pentru barbati. Cercetatorii mai sugereaza ca un pahar cu lapte asigura, in acelasi timp, la fel de mult beta-caroten ca o portie de legume cum ar fi varza de Bruxelles. Dr. Anne Nugent de la British Nutrition Foundation considera ca "este important sa incurajam oamenii sa continue sa consume lapte si produse lactate. Daca se vor indrepta spre un produs bio sau spre un produs conventional va ramane o chestiune de optiune si preferinta personala".
Lapte pentru sportivi
Dupa ce ai facut sport, doua pahare de lapte sporesc arderea grasimilor si ajuta la dezvoltarea masei musculare, sustine un studiu publicat in American Journal of Clinical Nutrition. Cercetatorii de la Universitatea McMaster (Canada), au pus un numar de barbati sa faca exercitii fizice timp de trei luni. Dupa fiecare antrenament participantii care au baut lapte au pierdut din grasime iar la final au realizat ca si-au marit masa musculara.
Barbatii nu aveau inainte de a incepe experimentul conditie fizica. Intr-o perioada de trei luni ei s-au antrenat in fiecare zi lucratoare cate o ora, deci, un total de 60 ore. Au lucrat toate grupele de muschi la aparate si nu au beneficiat de un antrenament special. La incheierea perioadei, cei care au baut de fiecare data, imediat dupa exercitii, un pahar cu lapte nedegresat si mai tarziu inca unul, au reusit sa acumuleze mai multa forta musculara. In raport cu cei care obisnuiesc sa bea dupa exercitii preparate care au la baza carbohidrati sau soia, participantii la studiu au fost cei mai avantajati. Ei au castigat cu circa 60% mai multa masa musculara decat cei care au utilizat bauturi cu carbohidrati. Si, de asemenea, tot ei au scapat de mai multa grasime deoarece cantitatea de calciu adunata in organism i-a ajutat sa o arda mai repede. Rezultatele studiului sunt considerate a fi valide si pentru femei.
Controversa - lapte crud sau procesat?
In viata luam diverse decizii si se intampla sa ne intrebam daca sunt cele mai sanatoase. De exemplu, amatorii de lapte crud promoveaza ca fiind sanatos un astfel de consum, direct de la sursa. Pe de alta parte, autoritatile preocupate de alimentatie si multi doctori sustin laptele pasteurizat. Laptele crud este acel tip de lapte care nu a fost supus nici unui proces de modificare. Direct de la vaca (in unele cazuri - bivolita, oaie sau capra), acesta nu este pasteurizat sau omogenizat.
Contra pasteurizare
Louis Pasteur a descoperit pasteurizarea la jumatatea anilor 1800. Procesarea alimentelor la temperaturi inalte ucide majoritatea bacteriilor si confera sterilitate, insa altereaza gustul si minimalizeaza valoarea nutritionala. Laptele este fiert la 62 grade C jumatate de ora sau 15 minute la 72 grade C. Procesul de pasteurizare modifica si distruge intr-o cantitate mare proteinele, mineralele, vitaminele, enzimele si antigenii (substante de natura proteica ce determina in organism aparitia anticorpilor). In momentul deprecierii acestora, ele se transforma in toxine care necesita a fi neutralizate si sunt greu de eliminat. Deoarece isi schimba forma si ajung asemenea unor bucati mici si ascutite de sticla, mineralele pasteurizate pot suprasolicita ficatul si pot afecta celulele nervoase. Bacteriile care se multiplica in lactatele pasteurizate pot evolua si ajung sa provoace diferite probleme sistemului digestiv. Nici proteinele pasteurizate nu sunt laudate, ci dimpotriva, ele favorizeaza la unii oameni acumulari de acid uric, care duc la inflamarea articulatiilor si la oboseala musculara. Unii cercetatori afirma ca produsele lactate pasteurizate, in general, pot provoca pana si osteoporoza sau starnesc aparitia cariilor.
Laptele crud, mai sanatos?
Laptele direct de la vaca, neprocesat mecanic, este considerat de anumiti oameni de stiinta ca un sprijin al dezvoltarii anticorpilor naturali. Categoric numai in conditiile in care acesta a fost muls si manevrat conform normelor de igiena. Bacteriile din laptele crud detoxifica organismul. In plus, el calmeaza si ajuta persoanele subnutrite. Persoane cu probleme de sanatate s-au simtit mai bine dupa ce au inceput sa consume lapte crud, in defavoarea celui pasteurizat. In acelasi timp, US Food & Drug Administration specifica in mod clar ca, oricat de curat a fost recoltat laptele crud, el nu ofera siguranta. De mentionat ca nu exista studii care sa arate ca bacteriile regasite in componenta laptelui crud sunt benefice ori periculoase pentru sanatate.
Inima si laptele omogenizat
Omogenizarea difera de pasteurizare. Procedeul sparge formatiunile de grasime care se aduna la suprafata laptelui (caimac, smantana) cu scopul ca acestea sa nu se mai separe de lapte si sa nu mai pluteasca. Omogenizarea urmareste prelungirea duratei in care poate fi consumat laptele astfel incat sa stea cat mai mult pe rafturile din magazine. Exista cercetari care au demonstrat ca laptele omogenizat constituie un agent ce poate cauza boli de inima. Acest fapt nu e o noutate. Doctorul Kurt Oster, seful Sectiei de Cardiologie a Spitalului din Bridgeport (Connecticut, SUA), a studiat 20 de ani si a ajuns la aceasta concluzie. Pe vremea bunicilor nostri, bolile de inima nu erau atat de frecvente si mai ales nu cauzau atatea decese. In zilele noastre roata s-a intors. Chiar daca exista multi factori contemporani ce pot provoca aceste boli, ele sunt des intalnite exact in tarile care au un consum mare de lapte omogenizat, precum Finlanda sau Statele Unite. Un atac de inima este rezultatul unei lezari arteriale de lunga durata.
Grasimea laptelui contine o substanta denumita Xantin Oxidoza (XO) care, in cazul laptelui omogenizat, ataca inima si arterele, provocand probleme cardiovasculare. Doctorul Esselbacher (Harvard) sustine ca laptele omogenizat, tocmai din cauza XO, este una dintre cauzele principale ale bolilor de inima, cu indicatia ca in cazul in care se consuma lapte crud rinichii reusesc sa elimine XO. Laptele omogenizat are componentele dezintegrate si XO este absorbita direct in sange si ataca arterele. Femeile insarcinate sunt sfatuite sa nu consume lapte omogenizat ca sa nu expuna fatul vreunui potential risc.
Siguranta bebelusilor
Cercetatorii au facut studii prin care au comparat sanatatea copiilor hraniti cu lapte crud cu cea a copiilor hraniti cu lapte pasteurizat. Rezultatele au aratat ca acei copii care consumau lapte crud erau mai dezvoltati, absorbeau calciu usor si erau mai rezistenti la boli precum astm, gripa, pneumonie, TBC. Cu toate acestea, cercul medicilor care considera ca laptele si toate produsele ce au in compozitie acest ingredient favorizeaza aparitia unor boli se largeste. Exista experimente care au demonstrat ca laptele crud poate induce dureri de cap, oboseala si bineinteles probleme cardiovasculare.
Ce gasesti pe rafturi
Pe piata poate fi gasit lapte de consum sub diverse denumiri: pasteurizat, integral standardizat, demidegresat, omogenizat, smantanit, reconstituit, UHT (lapte procesat la temperaturi foarte inalte) etc. Destul de multe denumiri. Pentru a intelege mai bine ce sa alegi de pe raft iata si cateva detalii. Asadar, laptele integral este laptele tratat termic care, in functie de continutul de grasime, se imparte in doua categorii. Laptele integral standardizat, care are un continut de grasime de cel putin 3,5% si laptele integral nestandardizat, care are un continut de grasime ce nu este modificat dupa mulgere (totusi continutul de grasime nu poate fi mai mic de 3,5%). A doua categorie este cea reprezentata de laptele semidegresat. Acesta este tratat termic, iar continutul de grasime a fost redus la cel putin 1,5%. Laptele degresat, si el tratat termic, are continutul de grasime redus la maximum 0,5%. Singurele modificari admise se refera la schimbarea continutului natural de grasime prin extragerea sau adaugarea de smantana sau lapte, imbogatirea laptelui in proteine lactice, saruri minerale sau vitamine si reducerea continutului de lactoza prin conversia in glucoza si galactoza. Toate acestea trebuie sa fie inscrise vizibil si lizibil pe ambalajul produsului. Sa fiti foarte atenti la data de expirare, iar ambalajul sa fie intact si cat mai curat.
Lapte crud sau pasteurizat? Ce riscuri iti asumi? Decizia iti apartine.

Iaurtul


Iaurtul


Iaurtul - toata lumea il lauda, toata lumea se bucura de beneficiile lui.
Iaurtul integral este un aliment viu, asa cum sunt fructele sau legumele crude. "Iaurtul este un produs fermentat, obtinut sub actiunea unei microflore specifice – bacteriile Lactobacillus bulgaricus si Streptococus termophilus – care se gasesc in stare vie pe toata perioada de valabilitate a produsului‘‘, arata prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
Pentru ca laptele sa se acidifieze si sa se transforme in iaurt, ciobanul ii pune "maia" - un pic din iaurtul ramas din ziua precedenta care contine bacteriile necesare fermentarii (streptococus thermophilus si lactobacillus bulgaricus). Pentru a fi de calitate si a exercita efectele benefice descrise, iaurtul mai
are nevoie de inca doua tipuri de bacterii: bifido bacteria si lactobacilus casei. In circa 24 de ore, iaurtul este gata!
Foarte usor il poti prepara si tu, adaugand in circa 500 ml de lapte o lingurita de iaurt de calitate, dupa care acoperi vasul si-l lasi la temperatura camerei (circa 25 de grade Celsius) pentru a fermenta.
Pentru a fi un probiotic de calitate, iaurtul trebuie sa contina intre 100 de milioane si 1 miliard de bacterii vii pe mililitru. De ce atat de mult? Pentru ca aciditatea stomacului este o bariera foarte eficienta, distrugand o mare parte dintre ele: este nevoie de foarte multe pentru a fi siguri ca ajung cateva si in colon. Asadar, un iaurt care are termen de valabilitate foarte lung (saptamani sau chiar luni) a fost prelucrat termic, distrugandu-i-se tocmai aceste colonii bacteriene atat de sanatoase.
Pe langa gustul placut, valoarea nutritiva si culturile active ale iaurtului au efecte pozitive asupra sanatatii. In plus, este o sursa de proteine, calciu si vitamina B2. Iaurtul contine cantitati de proteine si calciu mai mari decat laptele, avand, in schimb, mai putine calorii. Calciul din iaurtul integral se asimileaza mai bine decat cel din lapte. Iaurtul cu cereale la micul dejun ne ofera energie pentru ziua care abia incepe. Si tot iaurtul este o solutie ideala pentru o cina usoara, cu putine calorii: 54 calorii/100 g.
Principalul avantaj al iaurtului este calciul, care se asimileaza mai usor si mai bine din iaurt decat din lapte. Aceasta deoarece componentele laptelui transformat in iaurt devin mai accesibile pentru organismul uman. Iaurtul natural contine mai mult calciu decat laptele integral. 100 ml iaurt ne furnizeaza 190 mg calciu, aceeasi cantitate de lapte integral – 115 mg. In procesul de fermentare, proteinele din lapte sunt descompuse, de aceea iaurtul se digera foarte usor. In acelasi timp, microorganismele din iaurt transforma lactoza, astfel incat persoanele cu intoleranta la lactoza pot sa bea cu incredere iaurt. Iaurtul este si o buna sursa de fosfor, vitamine din complexul B, grasimi mononesaturate. Datorita continutului sau, iaurtul reduce riscul bolilor cardiovasculare, previne cresterea colesterolului, tulburarile gastrointestinale si, in acelasi timp, combate constipatia.
Nu sunt recomandate iaurturile indulcite, fie cu zaharoza, fie cu glucoza sau cu edulcoranti. Iaurturile cu fructe disponibile pe piata contin fructe conservate, iar aromele pot fi artificiale. Acestea nu pot fi denumite iaurturi. Conform definitiei, un iaurt natural nu trebuie sa contina zaharuri adaugate. Este mult mai sanatos sa taiem in bucati fructele proaspete (mere, capsuni, banane, ananas) si sa le amestecam cu iaurtul integral. De beneficiile iaurtului ne putem bucura si daca il consumam cu cereale integrale – fulgi de grau sau de ovaz. Iaurtul cu cereale intareste sistemul imunitar si sustine functionarea normala a sistemului muscular.
Unele persoane prefera iaurturile degresate, altele – pe cele grase, din lapte integral. Totusi, persoanele care fac efort fizic intens ar trebui sa consume iaurt nedegresat. De asemenea, pentru un plus de savoare si de sanatate, in salatele de legume este bine sa punem iaurt in loc de maioneza. Iaurtul simplu poate inlocui fara probleme smantana. Avantajul este ca are mai putine calorii si grasimi decat smantana. Din nefericire, in tara noastra, consumul de iaurt este destul de scazut, comparativ cu alte state europene. Astfel, in Romania, consumul de iaurt pe cap de locuitor se ridica la putin peste 5 kg pe an, in vreme ce bulgarii consuma in jur de 14 kg, ungurii – 17 kg, iar francezii – 33 kg.

Branza


Branza

Branza - un aliment de care se poate bucura orice persoana indiferent de varsta. Calciu, vitamine, proteine, aport mediu de calorii, gust bun... acestea sunt argumentele solide pentru care ar trebui sa consumam zilnic branzeturile.
Nutritionistii francezi spun ca branzeturile sunt evitate pe nedrept din cauza grasimilor si a caloriilor. Potrivit acestora, putem sa mancam atat branzeturi proaspete cu un continut mediu de grasimi, cat si branzeturi procesate, de tipul cascavalului, dar cu moderatie. Branzeturile proaspete au un continut mai mic de grasimi si, in consecinta, mai putine calorii. 100 g branza de capra au 4 g grasimi si 60 de calorii, aceeasi cantitate de branza proaspata de vaci – 7 g grasimi si 110 calorii. Svaiterul insa contine 31 g grasimi si 400 de calorii/100 g, iar branza Camembert – 24 g grasimi si 300 de calorii/100 g.
Se stie ca, de-a lungul vietii, calciul este indispensabil, pentru ca fara el problemele osoase isi pot face aparitia inca de la varste fragede. In timpul cresterii, scheletul se mareste, iar nevoia de calciu culmineaza in perioada adolescentei, cand sunt necesare aproximativ 1.200 mg pe zi. Femeilor li se recomanda sa sporeasca consumul de lapte, mai ales in timpul sarcinii si alaptarii, deoarece bebelusul ia din organismul mamei calciul de care are nevoie. In fine, consumul de calciu ramane unul dintre mijloacele cele mai eficace de a lupta impotriva osteoporozei. Aceasta maladie, caracterizata prin pierderea de materie osoasa, atinge extrem de rar barbatii, in schimb loveste in plin femeile aflate la menopauza. Branzeturile sunt campioane in ceea ce priveste continutul de calciu. 100 g branza ne ofera aproximativ 720 mg calciu. De aceea, branzeturile trebuie incluse mai ales in dieta femeilor insarcinate si a celor aflate la menopauza. De un plus de calciu au nevoie si adolescentii. La ei, aportul zilnic trebuie sa ajunga la 1.200 mg. Din nefericire insa, tinerii nu prea sunt interesati de necesarul zilnic de calciu si, frecvent, renunta la laptele integral, considerandu-l un aliment destinat exclusiv copiilor de varsta mica. De asemenea, adolescentii ocolesc branzeturile deoarece, zic ei, le pun silueta in pericol.
Nici in ceea ce priveste vitaminele, branzeturile nu se lasa mai prejos. Vitaminele A, D, E, B2 si B12 continute de branza intaresc imunitatea in sezonul rece. In acelasi timp, vitaminele B12 si D protejeaza sistemul osos alaturi de calciu. De asemenea, branzeturile sunt o excelenta sursa de proteine. 50 g branza contin aproximativ 10 g proteine, la fel ca si 50 g carne sau peste. "Alimentatia saraca in proteine are drept consecinte afectarea celulelor nervoase, intarzierea cresterii in cazul copiilor, tulburari hormonale, anemie", ne atrage atentia dr Gheorghe Mencinicopschi.
Trebuie sa fiti atenti la cel fel de branza consumati . In branzeturi, in special in cele topite, se adauga cu generozitate E-uri folosite si la fabricarea carnatilor sau a salamurilor. Branzeturile mucegaite, atat de preferate de francezi, dar de care romanii se cam feresc, au o valoare nutritiva foarte mare, cu atat mai mult cu cat in ele nu se pot adauga E-uri, pentru ca altfel nu s-ar mai forma crusta de mucegai bogata in vitamina B12.
TIPURI DE BRANZETURI
Branza proaspata Aceasta are cel mai frumos aspect dintre toate. Este cea mai alba, cea mai moale, cea mai fina si cea mai proaspata! Este bine sa o consumi in maximum doua saptamani de la data fabricatiei pentru ca apoi nu mai garanteaza nimeni pentru calitatea ei. In aceasta categorie se incadreaza: mozzarella, branza feta, crema de branza si rabiola (italiana).
Branza albastra sau mucegaita Este foarte usor de recunoscut si asta pentru ca mucegaiul oriunde s-ar afla el sare in ochi, cu atat mai mult daca este in ceva ce urmeaza sa mananci. Ca sa fii mai receptiv cu privire la acest sortiment de branza trebuie sa stii ca este “mucegai nobil”. Oamenii care intra in contact cu acesta branza se impart in doua categorii: cei care au curajul sa o guste si devin dependenti si cei care se multumesc doar cu privitul, uneori nici macar atat. Tu decizi din ce categorie vrei sa faci parte. Tipurile de branza mucegaita sunt: Roquefort (Franta), Gorgonzola (Italia), Stilton (Anglia) si Cabrales (Spania).
Branza “puturoasa” Este o branza mai speciala … pentru ca are un miros insuportabil. Dar nu tot ce miroase urat este si rau la gust. Mirosul se datoreaza unei bacterii, Brevibacretium Lines, care se extinde la caldura in special pe suprafata branzei capatand diverse arome si o culoare roza-portocalie. Suprematia in acest tip de branza o au francezii asa ca iti recomandam: Epoisses sau Morbier. Poti sa mai incerci si Redhawk (America) sau Taleggio (Italia).
Branza moale S-ar clasa pe locul doi in topul celor mai aspectuoase branzeturi. Daca nu prea te dai in vant dupa ea poti sa-ti cumperi o bucata si sa o mananci si in decurs de doua luni caci nu se strica. Aceasta branza este asa de moale pentru ca retine un procent destul de mare de apa in pasta. Poti sa incerci: Brie de Nangis, Camembert, Chatelain, Saint Marcellin (Franta) si Azeitao (Portugalia).
Branza tare Chiar daca arata ca o buturuga, este de fapt branza. Este tare pentru ca se aplica acelasi principiu ca si in cazul painii: cu cat este mai veche cu atat se intareste mai mult. Astfel, maturarea acestei branze poate sa dureze nu cateva luni, ci cativa ani! Incearca: Parmigiano-Reggiano, Pecorino Toscano (Italia), Aged Gouda si Sbrinz (Elvetia). Ca o concluzie, din 5 tipuri de branza, patru sunt si in Franta. Deci daca vrei sa mananci branzeturi bune trebuie sa treci pe lista destinatiilor de vacanta si Franta!